ME
NU

CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

Iulie 2012
Iulie Calendar 2012

1/7 L-a urmat o mulţime numeroasă Mc 5,24

Doamne Isuse, mă bucur când la Euharistia duminicală văd atâţia fraţi adunaţi în jurul tău: împreună ajungem la iubirea ta, care devine pentru noi dar concret al pâinii şi al cuvântului. Şi, aşa cum i s-a întâmplat în acea zi femeii ascunse în mulţime, afecţiunea ta paternă ajunge la noi şi ne reînsănătoşeşte, rând pe rând. Mulţumesc, Isuse!

2/7 Fiul Omului nu are unde să-şi plece capul Mt 8,20

Isus nu-l respinge pe cărturarul care voia să-l urmeze, îi deschide doar ochii. A-l urma pe el nu înseamnă a căuta asigurări şi mângâieri în această lume, dar a sta cu el, săraci, în mâinile Tatălui, căutând numai venirea împărăţiei sale.

Da, Isuse, am înţeles, doar puţin, dar voim să fim cu tine!

3/7 Nu fi necredincios, dar credincios In 20,27

Experienţa pe care sfântul Toma a trăit-o cu Domnul Isus înviat este „şcoală” pentru noi: înseamnă a crede în Domnul când ştim să primim cu umilinţă şi recunoştinţă mărturia pe care ne-o dau fraţii noştri; bucuria lor, chiar în suferinţă, şi iubirea lor fidelă sunt pentru noi semn că Isus este viu în inima lor! Şi chiar şi noi găsim curajul de a ne încrede în el!

4/7 Urâţi răul şi iubiţi binele Am 5,14

Este o indicaţie simplă, dar înţeleaptă, ca orice cuvânt care vine de la Duhul Sfânt.

Şi astăzi vreau să te ascult, Duhule Sfânt, făcându-mă atent la semnele tale, la glasul tău, care ştie să se facă auzit când inima mea este trează: tu îmi aminteşti cuvintele lui Isus!

5/7 Omul s-a ridicat şi s-a dus acasă Mt 9,7

Este ceea ce a făcut sărmanul om iertat şi vindecat de Isus! Şi este tocmai ceea ce mi se întâmplă şi mie, când Isus îmi adresează cuvântul său aducător de milostivire şi de mântuire; atunci mă ridic: sunt încă mulţumit şi capabil de a trăi şi mă întorc cu iubire nouă la raporturile şi datoriile mele zilnice. E ca şi cum tu, Isuse, ai veni cu mine, ai trăi împreună cu mine, ba chiar, e tocmai aşa!

6/7 Milă vreau, nu jertfă Mt 9,13

Isuse, tu vrei să muncim într-o grădină „a iubirii”! Nu-ţi plac asprimile postului, prin care am putea cultiva orgoliul; ne vrei atenţi la semănarea milostivirii şi ne oferi mii de ocazii, mici şi mari, în această privinţă: florile care vor răsări vor aduce bucurie Tatălui şi fraţilor!

7/7 Vin nou în burdufuri noi Mt 9,17

Doamne Isuse, cine te-a întâlnit şi ştie că este iubit şi mântuit de tine, nu mai poate reduce propriul raport cu Dumnezeu la o practică oarecare, mai mult sau mai puţin interesată. Deja viaţa sa este plină de tine şi, graţie prezenţei tale, orice respiraţie este cult plăcut Tatălui. „Vin nou”, care poate rămâne numai într-o inimă plină de Duhul Sfânt!

8/7 Când mă simt slab, atunci sunt tare 2Cor 12,10

Acest cuvânt al sfântului Paul este o cheie preţioasă pe care orice creştin adevărat trebuie să o posede: „micimea” noastră – şi acest termen cuprinde limite, înfrângeri, tot ceea ce ne face să suferim – recunoscută cu umilinţă şi pusă cu încredere în mâinile Tatălui, devine instrument al slavei sale, al iubirii sale, al mântuirii sale.

9/7 Îi voi vorbi la inimă Os 2,16

Tată, ce expresii plăcute şi imagini ai folosit pentru a-l face pe poporul tău să înţeleagă, încă din vechime, cât de mult l-ai iubit! Tu vrei să ne faci să înţelegem că deschiderea faţă de tine este izvor al unei fericiri mai mari decât cea pe care poate să şi-o închipuie omul.

Astăzi este luni, am în faţă o săptămână plină de obligaţii; dar vreau să ţin deschise inima şi mintea faţă de prezenţa ta, faţă de glasul tău: nu vreau „să zădărnicesc” iubirea ta.

10/7 Văzând mulţimile, i s-a făcut milă de ele Mt 9,36

Mişcat de această milă Isus cere ucenicilor să se roage: într-adevăr, numai Tatăl poate trezi adevăraţi lucrători ai evangheliei, purtători de Duh Sfânt, capabili de a da oamenilor speranţă, viaţă nouă.

Părinte, te rog şi eu, după dorinţa lui Isus; şi unesc oboseala mea de astăzi cu umila mea rugăciune!

11/7 Rămâneţi în mine şi eu în voi In 15,4

Iată ce ne cere Isus, pentru că ne iubeşte şi ştie că fără el nu putem face nimic! Curaj, aşadar! Mă descopăr sărac, imperfect, inutil sau chiar povară pentru lume? Port consecinţele împovărătoare ale păcatului meu? Cad încă în el? Voi privi la Isus cu iubire, voi pune viaţa mea în inima lui: el va şti să mă salveze, mă va face chiar preţios pentru împărăţia sa!

Sfântul Benedict, părinte al atâtor ucenici, slabi şi sfinţi, roagă-te pentru noi!

12/7 În mijlocul vostru eu sunt Dumnezeul cel sfânt Os 11,9

Doamne Isuse, tu eşti prezenţa deplină a Tatălui în mijlocul nostru, prezenţă promisă şi atât de aşteptată în vechiul Israel: în tine, Tatăl ne dăruieşte iubirea sa, ne mântuieşte, ne iartă, ne face drepţi şi liberi, capabili de a iubi. Tu plăteşti preţul pentru aceasta, şi ce preţ! Îţi mulţumim, Isuse, pentru că eşti mereu cu noi!

13/7 Iată, eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor Mt 10,16

Prezenţa ta, fidelă şi răbdătoare, în inima mea mă schimbă încet, încet, din lup în miel; îţi mulţumesc, Isuse! Vei face şi din mine „hrană”, pe care mâna ta va putea să o ofere!

14/7 Voi valoraţi mai mult decât toate vrăbiile Mt 10,31

Doamne Isuse, prin aceste cuvinte ne încurajezi să nu ne lăsăm cuprinşi de teamă, atunci când ne chemi să spunem în faţa tuturor, prin cuvinte şi prin comportare, că noi voim să ascultăm de tine! Tu ne aminteşti că suntem în mâinile Tatălui, mereu preţioşi în ochii săi: iar teama dispare!

15/7 Au scos mulţi diavoli Mc 6,13

Apostolii, trimişi de Isus după ce au primit de la el putere asupra duhurilor necurate, au putut împlini această operă mare, divină.

Când mă întâlnesc cu un adevărat ucenic al Domnului şi eu primesc pace, eliberare de atâtea forţe negative care mă fac să sufăr. Îţi mulţumesc, Isuse, deoarece continui să trimiţi în lume ucenicii Tăi!

16/7 Învăţaţi să faceţi binele Is 1,17

Învăţătura oferită nouă de fragmentul lui Isaia, pe care-l citim astăzi, este mereu actuală: rugăciunea plăcută Dumnezeului nostru este cea însoţită de o viaţă sfântă, adică plină de el, de milostivirea sa, de iubirea sa care ajută, plătind în mod personal.

17/7 Dacă nu vă ţineţi de mine, nu veţi putea rezista Is 7,9

Cred, Isuse! Tu eşti aici cu mine, acum, şi mă iubeşti! Iubirea ta faţă de mine este atotputernică! Continui să merg cu tine spre Tatăl: privesc spre tine şi nu mai am teamă, nici din cauza fragilităţii mele, nici din cauza aceleia a fraţilor mei!

18/7 Toate mi-au fost date de către Tatăl meu Mt 11,27

Isuse, Tatăl ţi s-a dăruit cu totul; tu, ca adevărat Fiu, primeşti viaţa sa de iubire, de bucurie şi de pace. Fiind şi tu numai iubire, asemenea Tatălui, dăruieşti această viaţă, împărtăşindu-te nouă care venim la tine: în unitate de iubire, Tată şi Fiu, ne dăruiţi viaţa voastră care e unire, iubire. Mulţumim!

19/7 Căci jugul meu e dulce Mt 11,30

Şi eu pot să dau, plin de bucurie, mărturie despre aceasta, Doamne Isuse! Chiar şi atunci când mă corectezi şi mă chemi din nou, simt în interiorul meu că o faci cu iubire, o faci pentru că îmi vrei binele: ţie îţi stă la inimă ca eu să pot fi fericit pentru totdeauna!

20/7 Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile Is 38,5

Sunt foarte frumoase aceste cuvinte ale Domnului! Să le ascultăm astăzi ca spuse pentru fiecare dintre noi şi să rămânem în atitudine de recunoştinţă şi de încredere: rugăciunea noastră, lacrimile noastre, sunt primite de Tatăl; el pregăteşte deja pentru noi răspunsuri vrednice de Dumnezeu, de un Dumnezeu care este iubire!

21/7 Mulţi au mers după el Mt 12,15

Chiar dacă el se retrăgea din faţa farizeilor care căutau să-l ucidă; da, deoarece, chiar şi atunci, Isus ştia să se aplece spre bolnavi şi să binecuvânteze copiii, fără a se gândi să-şi salveze viaţa. Viaţa sa era Tatăl, era toată ocupată de iubirea sa şi se odihnea în mod senin în mâinile sale.

22/7 A văzut o mulţime numeroasă şi a fost cuprins de mare milă faţă de ei Mc 6,34

Doamne Isuse, Bun Păstor, locuinţă a inimii Tatălui, îţi mulţumesc pentru privirea ta mereu îndreptată spre mine şi îţi mai mulţumesc, pentru că-mi dăruieşti din privirea ta! Şi eu îl voi putea privi pe fiecare om cu iubire, cu iubirea ta!

23/7 Cine rămâne în mine şi eu în el, acela aduce roade multe In 15,5

Nu văd roade deosebite în mica mea slujire pentru împărăţia lui Dumnezeu. Însă ştiu că Isus nu vrea să mă descurajez; îi ajunge ca eu să respir împreună cu el aceeaşi viaţă, Duhul Sfânt, care este iubire, bucurie, pace. Viaţa mea, unită cu a sa, este mereu preţioasă în ochii Tatălui!

Îţi mulţumesc, sfântă Brigitta: unirea ta cu Isus este binecuvântare chiar şi astăzi, pentru noi şi pentru toată Europa!

24/7 El se va întoarce şi se va îndura de noi Mih 7,19

Ce s-ar alege de mine, Doamne, dacă nu ar fi astfel? Uneori îmi vine greu să cred că Tu mă poţi încă primi şi ierta. Într-adevăr, continuu să cad! Dar, prin harul tău, doresc să fac întotdeauna acest efort: adică de a crede că Tatăl nu ne închide niciodată inima sa! Tu, Isuse, şi Biserica ta împreună cu tine, îmi spuneţi acest lucru cu siguranţă.

25/7 Eu am crezut, de aceea am vorbit 2Cor 4,13

Cuvintele de astăzi au fost alese pentru sărbătoarea apostolului Iacob şi ne amintesc că, aşa cum mărturia apostolilor era bazată pe o credinţă vie în Domnul, la fel cuvântul fiecărui ucenic al lui Isus este rodnic dacă izvorăşte dintr-un raport viu şi continuu cu Domnul.

Sfinte Iacobe, martor al suferinţelor lui Isus, mijloceşte-ne din partea lui fidelitate, bucurie şi cuvinte dătătoare de mărturie!

26/7 Acest popor şi-a împietrit inima Mt 13,15

Era poporul pe care Dumnezeu şi l-a ales pentru a-l face instrument de binecuvântare pentru toate popoarele. Dar în inima multora din Israel, alte interese luaseră locul lui Dumnezeu. Însă voi, sfinţilor Ioachim şi Ana, i-aţi dăruit Domnului inima voastră, iar Domnul a putut vorbi. Cuvântul său pentru voi a fost Maria, auroră a cuvântului!

27/7 Ascultaţi parabola semănătorului Mt 13,18

De ce dă Isus o importanţă atât de mare parabolei semănătorului? Desigur pentru că ea vorbeşte despre sămânţa, care este cuvântul; cuvântul lui Isus, primit şi trăit, este izvor de viaţă şi de mântuire. Îţi mulţumesc, Isuse, pentru cuvântul pe care îl semeni astăzi în inima mea!

28/7 N-ai semănat oare sămânţă bună în ogorul tău? Mt 13,28

În zorii vieţii noastre şi în zorii fiecărei zile, tu, Doamne Isuse, în timp ce te căutăm în rugăciune, semeni din belşug seminţe de încredere, de milostivire, de pace, în inima noastră. Dar există cineva care nu-ţi vrea binele nici ţie, nici mie, şi aruncă seminţe de moarte acolo unde tu ai semănat seminţe de iubire; voi veghea, voi sta aproape de tine, care mă iubeşti şi mă poţi proteja şi salva de duşmanul omului!

29/7 Adunaţi firimiturile ce au rămas, ca nimic să nu se piardă In 6,12

Ucenicii au ascultat de Isus şi au umplut douăsprezece coşuri cu bucăţile de pâine rămase. Cuvântul lui Isus devine profeţie: pâinea dăruită de Tatăl prin rugăciunea sa este semn al singurei pâini adevărate, care va rămâne întotdeauna în mâinile apostolilor: ei vor putea întotdeauna să potolească foamea lumii!

30/7 Voi vorbi în parabole Mt 13,35

Îţi mulţumesc, Isuse, pentru înţelepciunea iubirii conţinută în parabolele tale! Tu ne vorbeşti despre împărăţie luând exemple simple din viaţa noastră zilnică. Astfel învăţăm de la tine să „citim” tot ceea ce ne înconjoară într-un mod nou, ca o scrisoare, un sărut, un suflu de iubire vie şi mereu nouă a Tatălui.

31/7 Nu desface legământul tău cu noi Ier 14,21

Minunat este legământul tău, Doamne! Aşa cântă psalmistul, aşa cânt şi eu, Tată, mulţumindu-ţi pentru darul nemărginit al lui Isus: prin el, tu răscumperi orice păcat al meu, înfrângi chiar şi moartea mea: de acum înainte nimic nu poate să mă smulgă din inima ta!