CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 apr 2020

APRILIE Calendar 2020

APRILIE 2020

1/4

„Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei”. (In 8,31)

Isus le vorbeşte ucenicilor care abia începuseră să-l asculte, dar care încă nu erau statornici, nici siguri. Ce înseamnă să fii ucenicul lui Isus? Eu sunt un ucenic al lui Isus? Atunci când mă îndoiesc de ceea ce el spune şi caut să comentez cuvintele sale, înseamnă că îl supun judecăţii mele, că el este pentru mine un învăţător obişnuit, şi că încă nu este Domnul meu. Isuse, nu mă îndoiesc de tine! Tu eşti cuvântul Tatălui!

2/4

„Dacă cineva va păzi cuvântul meu, nu va vedea moartea în veci”. (In 8,51)

Doamne Isuse, cuvântul tău vine din marea iubire a inimii tale curate şi sfinte. El este sigur şi statornic, este un cuvânt care nu-şi pierde niciodată valoarea. Este o certitudine care dă stabilitate şi valoare ascultării mele faţă de tine!

3/4

„Domnul este cu mine ca un luptător puternic”. (Ier 20,10)

Ieremia mă ajută să privesc la Isus cu mare încredere. Profetul se încrede în puterea şi iubirea lui Dumnezeu, asemenea lui Isus care înfruntă ostili­tatea iudeilor care căutau să-l prindă, încredinţându-se cu totul Tatălui. Tot la fel mă încred şi eu în tine Isuse, bunule păstor, care îmi dai siguranţă în orice situaţie dificilă.

4/4

„Locuinţa mea va fi alături de ei”. (Ez 37,27)

Ezechiel relatează încrederea lui Dum­nezeu care îl alege pe poporul lui Israel ca loc unde se poate manifesta. Şi tot în el Isus va manifesta plinătatea iubirii Tatălui, oferindu-şi propria viaţă pentru a-i aduna la un loc pe fiii risipiţi ai lui Dumnezeu. Mă las condus şi eu la Biserica sa, atât de preţioasă în ochii lui.

5/4

„Binecuvântat cel ce vine în numele Domnului!” (Mt 21,9)

Astăzi vei merge să iei ramura binecuvântată pentru a proclama regalitatea lui Isus. Acea ramură o vei duce acasă: îţi vei aminti tot anul că regele tău, regele inimii tale şi regele gândurilor tale este şi rămâne el. Acest lucru înseamnă că te vei gândi mereu cum a învăţat el Biserica sa, care a devenit, din voinţa lui, învăţătoare şi tezaur al adevărurilor celor mai bogate în iubire sfântă şi fidelă.

6/4

„Las-o! Pentru ziua înmormântării mele a păstrat aceasta”. (In 12,7)

Isus răspunde la critica lui Iuda. Acesta este ucenicul lui, dar încă ţine la ideile sale mai mult decât la Domnul său. Maria tace, şi în tăcere continuă actul său de iubire. Acest lucru îi aduce lui Isus o mare mângâiere, care îl răsplăteşte suferinţa pricinuită de actul celui care îi unelteşte moartea.

7/4

„Îmi voi da viaţa pentru tine!” (In 13,37)

Petru vrea să lase o impresie bună. El crede şi promite ceva ce nu este în stare să împlinească. Cât ar fi fost de frumos şi de folositor dacă, în schimb, i-ar fi cerut cu umilinţă lui Isus darul fidelităţii!

8/4

„Domnul Dumnezeu mi-a venit în ajutor”. (Is 50,7)

Profetul pune în gura slujitorului lui Iahve această certitudine. Este certitudinea pe care o trăieşte Isus, atunci când pregăteşte Paştele şi începe să-l celebreze împreună cu ucenicii săi. Printre aceştia este şi acela care e pe cale să-l dea pe mâna duşmanilor. Isus este sigur de prezenţa şi iubirea Tatălui, de aceea poate vorbi cu libertate chiar şi despre trădare.

9/4

„I-a iubit până la sfârşit.” (In 13,1)

Evanghelistul ne dezvăluie secretele cele mai frumoase. Cum trăia Isus momentul Cinei, ştiind că avea să fie ultima? Trăia totul ca pe un dar de iubire, neumbrit de nimic din ceea ce se întâmpla în jurul lui şi împotriva lui. Iubirea lui Isus nu are margini, nu cunoaşte obstacole, nu suferă diminuări nici încetiniri. Gesturile şi cuvintele sale, şi chiar şi presentimentele sale sunt un dar de iubire.

10/4

„Pe cine căutaţi?” (In 18,4)

Isus se oferă acelora care caută să-l prindă. Nu se teme. Ştie, din Scripturi, că este voinţa Tatălui ca el să sufere şi să moară pentru a-i răscumpăra pe oameni de păcatele lor. Îţi mulţumim, Doamne Isuse, şi te adorăm! Şi noi te căutăm, doar pentru a te iubi şi a sta cu tine.

11/4

„Tu eşti acela care ai în mână soarta mea”. (Ps 15,5)

Psalmul care ne este propus în rugă­ciu­nea de astăzi ne ajută să ne ală­turăm lui Isus, în timp ce îi spune Tatălui: „În mâinile tale încredinţez sufletul meu”. Ba mai mult, ne ajută să trăim tăcerea acestei zile, aşa cum au trăit-o Maria şi celelalte femei, şi ucenicii încă incapabili să-l înţeleagă pe Domnul şi Învăţătorul lor.

12/4

„Domnul a înviat într-adevăr”. (Lc 24,34)

Cei unsprezece ucenici le mărturisiseră celor doi din Emaus, care se întorceau prin întunericul nopţii ducând aceeaşi mărturie. Şi unii şi ceilalţi au fost surprinşi de prezenţa lui Isus înviat, aşa cum au fost surprinşi atunci când l-au văzut mergând pe apa lacului, pe furtună. Noi nu avem nevoie să-l vedem: bucuria lor a pătruns în inima noastră! Aleluia!

13/4

„Dumnezeu l-a înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt”. (Fap 2,32)

Astăzi, în acel „noi toţi” sunt şi eu, şi eşti şi tu. A fi martor că Isus este viu îmi aduce o mare bucurie. Şi cum sunt martor? Sunt martor al lui Isus înviat atunci când nu mă plâng de nimic, când sunt senin în faţa ştirilor alarmante, când boala nu mă face să cad pradă disperării, când continui să-l iubesc pe cel care se dovedeşte a fi duşmanul meu.

14/4

„Convertiţi-vă!” (Fap 2,38)

De data aceasta Petru este cel care răspunde la întrebarea celor care auzeau vestea că Isus cel răstignit a înviat: „Ce trebuie să facem?” Apostolul răspunde sigur pe sine. Au nevoie să fie iertaţi, iar iertarea vine atunci când există căinţă şi adeziune deplină la Isus, adevăratul salvator.

15/4

„Rămâi cu noi, pentru că este seară”. (Lc 24,29)

Acest cuvânt a devenit una dintre rugăciunile noastre preferate. Cei doi încă nu ştiau cine era cel pe care îl invitau. Noi ştim, şi de aceea ne limităm să spunem „Rămâi cu noi”, dar suntem gata să insistăm: rămânem cu tine, venim cu tine!

16/4

„Pace vouă!” (Lc 24,36)

Promisese deja acest lucru la Cina cea de Taină: „Pacea mea o dau vouă”. Acum o oferă cu adevărat: pacea lui Isus este la dispoziţia prietenilor săi. Pacea sa înseamnă împărtăşire a bunurilor sale, adică a unităţii sale cu Tatăl, a misiunii sale în lume şi a Duhului său, necesar pentru îndeplinirea misiunii încredinţate.

17/4

„Nu este în nimeni altul mântuirea”. (Fap 4,12)

Cu mare curaj, Petru vorbeşte Sinedriului, organismul suprem, care îl condamnase pe Isus şi îl dăduse pe mâna lui Pilat pentru a-l răstigni. Noi ne bucurăm de această certitudine. „În nimeni altul”: nu voi căuta alte religii. Dacă învăţ despre ele, va fi doar pentru a înţelege cum să le vestesc celorlalţi religia care îi poate salva.

18/4

„Mergând în toată lumea, predicaţi evanghelia la toată făptura!” (Mc 16,15)

Chiar este nevoie de această poruncă, pentru că ucenicii, ca nişte buni evrei, nu s-ar fi aventurat niciodată să intre în locuri locuite doar de păgâni. Isus îi trimite la toţi, îi trimite să-i iubească pe toţi, şi să le ofere tuturor – prin cuvinte şi fapte – iubirea Tatălui. Şi astăzi repetă: mergeţi la toţi, la oamenii de toate religiile şi chiar şi la cei care nu practică nicio religie pentru că şi lor vreau să le dau viaţă!

19/4

„Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. (In 20,21)

Acţiunea milostivă a lui Dumnezeu faţă de oameni nu s-a încheiat odată cu moartea lui Isus, dimpotrivă, prin ea a primit un nou impuls. Acum toţi apostolii pot să dea viaţă, pot să vorbească despre Tatăl, pot să invoce numele lui Isus peste suferinţele omeneşti. Pot şi chiar trebuie să lumineze lumea cu lumina pe care au primit-o.

20/4

„Trebuie să vă naşteţi din nou!” (In 3,7)

Un cuvânt ciudat pentru Nicodim, dar şi pentru mine. A se naşte înseamnă viaţă: „trebuie” să primiţi viaţa voastră nu din sentimentele care domnesc pe pământ, din reacţiile voastre instinctive, ci „de sus”, adică din inima Tatălui. Acesta trebuie să fie izvorul fiecărui gând al tău, al fiecărui gest, al tuturor trăirilor lăuntrice.

21/4

„Mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet”. (Fap 4,32)

Cum se explică o schimbare atât de radicală? Aşa este imposibil şi, de fapt, era o noutate şi pentru lumea ebraică. Cei care credeau în Isus, îl primeau pe Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este izvor de comuniune şi de unitate. El este secretul pentru schimbarea lumii!

22/4

„Oricine face adevărul vine la lumină”. (In 3,21)

Isus a spus că cine săvârşeşte răul nu caută lumina din teama de a nu fi acuzat. Mă aşteptam să continue astfel: „Cine săvârşeşte binele” nu se teme de lumină. Nu, nu spune: „Cine săvârşeşte binele”, ci: „Oricine face adevărul”. Săvârşirea binelui poate fi greşit interpretată. Acela care face adevărul este cel care, prin faptele sale, face cunoscută iubirea Tatălui!

23/4

„Dumnezeu l-a înălţat la dreapta sa drept conducător şi mântuitor”. (Fap 5,31)

A vorbi despre Isus este mereu un dar, dar pentru cine vorbeşte şi dar pentru cine ascultă. Cine vorbeşte despre el primeşte harul din faptul că se gândeşte la el, şi cine ascultă este înălţat ca să se bucure de tainele lui Dumnezeu. A spune că Isus este la dreapta Tatălui înseamnă a spune că el exercită întreaga putere a iubirii depline şi dătătoare de viaţă. A spune acest lucru înseamnă deja a-l experimenta!

24/4

„Chemându-i pe apostoli, i-au bătut”. (Fap 5,40)

Aşa cum Isus a fost biciuit fără motiv – de fapt, Pilat îl declarase fără vină –, tot la fel şi ucenicii. Sinedriul nu le recunoaşte vreo vină, dar cu toate acestea pune să fie biciuiţi. Ei nu se plâng, ba chiar pleacă de acolo cu bucurie: suferiseră pentru numele lui Isus!

25/4

„Pace vouă tuturor care sunteţi în Cristos!” (1Pt 5,14)

Atunci când Petru scria comunităţilor pe care le evanghelizase în Galaţia, Marcu era cu el la Roma, şi îl consola. Petru îi spunea, de fapt, „fiul meu”. Astăzi celebrăm sărbătoarea lui: el ne-a oferit evanghelia, scrisă pentru a ne ajuta să-l recunoaştem pe Isus ca „Fiu al lui Dumnezeu”. În această credinţă vrem să rămânem statornici, şi astfel vom avea parte de pace şi mântuire.

26/4

„Li s-au deschis ochii şi l-au recunoscut”. (Lc 24,31)

Până atunci crezuseră că este un călător oarecare. Acum, când au început să ia în serios Scripturile, e de ajuns gestul mărunt al frângerii pâinii, şi iată că străluceşte marea noutate: Isus este înviat şi este aici! Ochii privesc, dar nu văd, ca şi cum ar fi închişi. Ascultă cuvântul şi fii atent la micile gesturi: se vor deschide şi ochii tăi!

27/4

„Au văzut faţa lui ca faţa unui înger”. (Fap 6,15)

Chipul lui Ştefan străluceşte de lumină, în timp ce este acuzat şi insultat din pricina iubirii sale faţă de Isus. El nu reacţionează cu resentiment sau cu spirit de răzbunare, ci continuă să-l iubească pe Domnul său. Iar chipul lui este mărturisitor al adevărului!

28/4

„Eu sunt pâinea vieţii”. (In 6,35)

Domnul le recomandase mai devreme să nu caute pâinea care piere, ci pe cea care durează pentru viaţa veşnică. Acum spune care este pâinea aceasta atât de importantă, ba chiar indispensabilă: este el însuşi. Noi o vom mânca, adică îl vom face să pătrundă în noi, ne vom lăsa transformaţi de el. Vom mânca pâinea euharistică, primind totul de la Isus: cuvintele, învăţătura, modul său de a acţiona cu prudenţă şi cu iubire.

29/4

„Luaţi asupra voastră jugul meu”. (Mt 11,29)

Ecaterina din Siena, patroană a Europei, veghează şi se roagă pentru noi astăzi şi ne invită să ne suflecăm mânecile şi să trecem la treabă. Să luăm şi noi jugul iubirii, care, deşi uneori pare greu de purtat, devine plăcut, iar povara pe care o avem de purtat devine uşoară cu Cristos. Rămânem surprinşi din nou să redescoperim cum acţionează Duhul Sfânt în istorie, dând naştere la carisme în momentele de cea mai mare dificul­tate în Biserică. Şi astăzi Dumnezeu are nevoie de oameni ca noi, care să se pună la dispoziţia lui!

30/4

„Eu îl voi învia în ziua de pe urmă”. (In 6,44)

Cine? Acela care vine la Isus ascultând de Tatăl. Acesta primeşte viaţa veşnică, viaţa cea nouă, care îl uneşte cu Dumnezeu. A veni la Isus: acesta este pasul pe care l-a făcut funcţionarul reginei din Etiopia atunci când, crezându-l pe Filip care îi vorbea despre Isus, s-a botezat. Viaţa lui s-a umplut de bucurie: intrase în înviere!