CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 dic 2020

Decembrie Calendar 2020

DECEMBRIE 2020

1/12

„Se va odihni peste el Duhul Domnului”. (Is 11,2)

Textul minunat din Isaia ni-l prezintă pe cel pe care-l aşteptăm la Crăciun, pe Isus: „Se va odihni peste el Duhul Domnului: duhul înţelepciunii şi al înţe­legerii, duhul sfatului şi al tăriei, duhul ştiinţei şi al fricii de Domnul”. Isuse, tu vii pentru a ne îmbogăţi cu darurile Duhului tău, pentru a face să crească în noi asemănarea cu Tatăl nostru ceresc, pentru a face într-adevăr preţioasă şi veşnică viaţa noastră. Vino, te aşteptăm cu bucurie!

2/12

„Isus, urcând pe munte, s-a aşezat acolo”. (Mt 15,29)

Pentru poporul lui Israel, muntele este locul manifestării lui Dumnezeu: să ne gândim la Moise, la Ilie... Acum tu, Isuse, urci pe munte şi te opreşti acolo: îi aduc la tine pe toţi bolnavii şi suferinzii şi tu îi vindeci şi îi eliberezi; simţi milă faţă de mulţimea care te urmează şi o saturi. Tu eşti cu adevărat Dumnezeu care se manifestă, Dumnezeu care este numai iubire! Vino, Doamne Isuse!

3/12

„A fost stabilită pe stâncă”. (Mt 7,25)

În prima lectură, Isaia însuşi ne-a spus cine este stânca: „Domnul este o stâncă veşnică”. Şi atunci de ce să căutăm în altă parte sau, mai bine zis, în zadar acea pace şi stabilitate pe care toţi o dorim? Isuse, vreau să dau încredere învăţăturii tale: nu-mi va părea rău niciodată!

4/12

„Credeţi că pot să fac aceasta?” (Mt 9,28)

De câteva ore eram fără ochelari şi nu mai reuşeam să-i găsesc. Îmi era foarte greu la muncă; la un moment dat mi-a ieşit din inimă: „Mamă cerească, ajută-mă!”. Nici n-am terminat ultimul cuvânt că piciorul a lovit ceva: erau ochelarii, teferi şi neatinşi! Mulţumesc, Isuse, pentru modul în care îţi place şi răsplăteşti încrederea noastră în tine şi în sfinţii tăi!

5/12

„I s-a făcut milă”. (Mt 9,36)

De puţine zile am intrat în timpul Adventului, în care contemplăm întruparea lui Isus, venirea sa în trup. De ce a venit? Tocmai datorită compasiunii lui Dumnezeu faţă de noi. Evanghelia de astăzi ne prezintă compasiunea lui Isus în faţa mulţimilor dezorientate şi epuizate. Este o imagine a privirii Tatălui, care priveşte omenirea cu iubire: cu aşa de multă iubire încât i-l dăruieşte pe Fiul, încât i-l trimite pe cuvântul său. Vino, Doamne Isuse!

6/12

„El vă va boteza în Duhul Sfânt”. (Mc 1,8)

Iată pe cine îl aşteptăm: pe cel care ne botează, adică ne cufundă, în Duhul Sfânt, în viaţa Tatălui şi a Fiului, care este numai iubire; pe cel care continuă să sufle în noi această viaţă, nelimitată, nici în timp, nici în bucurie. Numai cel care din iubire faţă de noi a murit pe cruce poate să ne ofere acest dar. Vino, Isuse, viaţa noastră!

7/12

„Omule, păcatele îţi sunt iertate!” (Lc 5,20)

La aceste cuvinte, mulţimea era scandalizată: numai Dumnezeu poate să ierte păcatele oamenilor! Isus, pentru a ajuta credinţa acelor persoane, îl vindecă pe paralitic. Voia să facă înţeles că iertarea păcatelor, pe care el o poate da, valorează mai mult decât sănătatea; de fapt, ne dăruieşte comuniunea cu Tatăl, ne face să gustăm iubirea. Isuse, vino iarăşi ca să ierţi păcatele mele şi pe cele ale lumii întregi!

8/12

„Îl vei numi Isus”. (Lc 1,31)

Astăzi celebrăm Neprihănita Zămislire a Mariei, marea intervenţie a lui Dumnezeu în aceea pe care o numim „plină de har”. Maria, cu toată viaţa sa, cu da-ul său încrezător şi curajos, va fi vestitoarea acestui har, adică a iubirii gratuite a lui Dumnezeu. Şi faptul de a-l numi „Isus” pe acel fiu care este în întregime dar al lui Dumnezeu, este vestire a acestei iubiri gratuite şi mântuitoare. De fiecare dată când Maria îl va chema „Isuse”, ea va vesti, de fapt, „Dumnezeu mântuieşte”. Vesteşte-l şi tu cu ea!

9/12

„Veniţi la mine!” (Mt 11,28)

În acest timp al Adventului repetăm adesea: Vino, Doamne Isuse! Marana thá! Astăzi, el e cel care ne spune: „Veniţi la mine!”. Într-o zi Isus a spus iudeilor: „Voi nu vreţi să veniţi la mine pentru a avea viaţa”. Pentru ca Isus să nu trebuiască să-mi repete şi mie aceste cuvinte îndurerate, invoc venirea sa pregătindu-i mai mult spaţiu în viaţa mea şi luându-mi timp pentru a merge la el şi a sta cu el.

10/12

„Eu v-am ales din lume, pentru aceasta vă urăşte lumea”. (In 15,19)

Aceia care îl urmează pe Isus în mod fidel, trăind cuvântul său, sunt văzuţi ca o dojană de către cei care, dimpotrivă, urmează propriile instincte, modelele lumii, egoismul. De aceea, aceştia li se opun sau îi persecută pe credincioşii care nu-şi ascund propria credinţă. Vino, Duhule Sfinte, dă-ne fidelitate şi perseverenţă asemenea fericitului Anton Durcovici!

11/12

„Cu cine voi compara această generaţie?” (Mt 11,16)

„Această generaţie” nu este numai aceea a contemporanilor lui Isus care au primit vestea energică a Botezătorului şi au văzut comportamentul plin de milostivire al lui Isus. Această generaţie suntem şi noi, astăzi. Ne vin în multe moduri – scrieri, transmisii, conferinţe, atâtea posibilităţi prin internet – vestiri ale cuvântului lui Dumnezeu, care subliniază bunătatea Tatălui şi ne amintesc, chiar cu tonuri puternice, exigenţele faptului de a fi fiii săi. Voi încerca să nu critic totul, ci să primesc ceea ce îmi spune Tatăl. Îmi va vorbi mai ales prin pruncul pe care-l aştept.

12/12

„Priveşte din cer şi vezi, vizitează via aceasta”. (Ps 79,15)

Este tocmai ceea ce Tatăl, în iubirea sa, a făcut şi continuă să facă. A făcut aceasta în antichitate trimiţând mulţi profeţi; a făcut aceasta definitiv în urmă cu două mii de ani prin venirea în trup a însuşi cuvântului său, Mântuitorul Isus; continuă să facă aceasta bătând la uşa vieţii noastre zilnice cu inspiraţiile Duhului Sfânt. Astăzi îmi revine mie să spun: „Vino, intervino în viaţa mea, schimbă-mă, te primesc”!

13/12

„Îndreptaţi calea Domnului!” (In 1,23)

Ioan, înainte-mergătorul lui Isus, a îndeplinit în mod minunat misiunea primită de la Dumnezeu: cuvântul său puternic, umil, coerent, ecou al profeţiilor, a pregătit poporul pentru venirea lui Mesia cel aşteptat. Isus urmează să vină iarăşi: venirea sa este evenimentul care dă plinătate vieţii noastre şi Tatăl îl pregăteşte: un eveniment, un cuvânt al evangheliei, sfatul unui slujitor al Domnului sau al unei persoane de credinţă, o sugestie interioară... Este timp de ascultare iubitoare, vigilentă, activă! Isus va veni!

14/12

„O stea răsare din Iacob”. (Num 24,17)

Un profet „straniu” vede steaua ta, Isuse! Un rege duşman l-a trimis să blesteme poporul lui Israel, însă Duhul Sfânt i-a pus pe buze binecuvântare şi profeţie. Toate popoarele, toate religiile, toate creaturile te adoră, Isuse, şi în mod inconştient aşteaptă de la tine plinătatea lor: vino!

15/12

„Care dintre aceştia doi a făcut voinţa tatălui?” (Mt 21,31)

Voinţa tatălui a făcut-o fiul care s-a căit şi a realizat ceea ce a dorit tatăl. Voinţa Tatălui n-o facem în cuvinte şi nici numai cu acţiuni exterioare: o facem în mod substanţial primind iubirea sa, care ne face înainte de toate umili şi prin urmare milostivi faţă de alţii, ne face iubitori ca el.

16/12

„Picuraţi, cerurilor, de sus”. (Is 45,8)

Mâine, în bisericile noastre, vom începe să cântăm aşa. Şi mulţi copii vor asculta cântecul şi se vor uni cu rugăciunea, ei care, mai mult decât toţi, ştiu să-l aştepte pe Isus prunc. Şi Isus va veni chiar din „cer”, unde trăieşte cu Tatăl, care este numai iubire şi, de aceea, numai bucurie şi viaţă. Şi va aduce tuturor în dar cerul! Vino, Isuse, adevărat dar de Crăciun!

17/12

„Numele lui să fie binecuvântat în veci”. (Ps 71,17)

Psalmul vestit la sfânta Liturghie este o laudă frumoasă adusă lui Isus. El este aşteptatul poporului, este aşteptatul fiecărei inimi. Este cel care va veni la sfârşitul timpurilor, pentru a domni în veci: va dărui iubirea, pacea, bucuria, nouă tuturor, săracii săi. Vino, Doamne Isuse!

18/12

„Îi vor pune numele Emanuel”. (Mt 1,23)

Psalmul de ieri conţinea cuvintele: „Numele lui să fie binecuvântat în veci”. Astăzi Matei ne spune care este acel nume: Emanuel. Este numele care manifestă identitatea lui Mesia promis, a lui Isus. Te ador, te aştept şi îţi fac loc în viaţa mea, Isuse, pentru că tu eşti „Dumnezeu cu noi”, tu eşti prezenţa iubirii lui Dumnezeu, care mereu vrea doar să mă mântuiască.

19/12

„Îi vei pune numele «Ioan»”. (Lc 1,13)

„Ioan” înseamnă: Dumnezeu este iubire. Fiul pe care Domnul îl dăruieşte lui Zaharia şi Elisabeta va fi iubirea lui Dumnezeu faţă de oameni. Astfel fiecare cuvânt, fiecare acţiune care este generată în noi de Duhul Sfânt, va fi iubirea lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre fraţii noştri.

20/12

„Acesta va fi mare”. (Lc 1,32)

Marie, tu cea dintâi l-ai primit pe Isus şi l-ai primit în mod perfect: l-ai primit iubindu-l, dăruindu-i toată viaţa ta. Şi el a putut să fie mare, Mântuitor pentru fiecare om. Şi eu aş vrea să-l primesc aşa, la acest Crăciun; ajută-mă, mamă!

21/12

„Binecuvântată eşti tu între femei”. (Lc 1,42)

Maria n-a fost „norocoasă”. A fost binecuvântată, pentru că a acceptat ca Dumnezeu să facă în ea şi prin ea ceea ce dorea. Maria a spus da, punând la dispoziţie toată viaţa sa. Aceasta a costat-o, dar a atras asupra ei tot harul, iubirea gratuită, binecuvântarea lui Dumnezeu. Fericit şi binecuvântat sunt şi eu, dacă astăzi îi dau încredere lui Dumnezeu, care mă iubeşte!

22/12

„Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul”. (Lc 1,46)

Dragă mamă, aproape de sfântul Crăciun, în taina sufletului purificat de credinţă, de cuvânt, de sacramentul iertării, ne unim cu tine pentru a cânta, cu recunoştinţă: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul!”. Şi eu eram nevrednic, iar iubirea Domnului m-a mântuit.

23/12

„Ioan este numele lui”. (Lc 1,63)

Da, numele său trebuie să fie – este voinţa de iubire a Tatălui ca să fie – Ioan, adică „Dumnezeu este iubire”. De fapt, el este trimis să pregătească poporul pentru venirea Fiului lui Dumnezeu, care este numai iubire!

24/12

„Îndurarea s-a întemeiat pentru totdeauna”. (Ps 88)

Mâine celebrăm naşterea în lume a lui Isus. El este iubirea veşnică a Tatălui întrupată în sânul feciorelnic al Mariei. O iubire care este dintotdeauna şi pentru totdeauna. O iubire vestită de profeţi, experimentată de poporul lui Israel, promisă ca mântuire şi iertare a păcatelor, o iubire mereu oferită şi niciodată retrasă. Isuse, soare care răsari din duioşia şi milostivirea Tatălui, vino şi luminează omenirii calea iubirii şi a păcii!

25/12

„Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi”. (In 1,14)

Ştiai foarte bine, Doamne Isuse, că noi suntem păcătoşi. Ştiai că te vom primi cu răzvrătirile noastre şi că acestea te vor face să suferi. Cu atât mai frumoasă este venirea ta, ca aceea a unui astru pe cerul întunecat, a unei lumini în întunericul cel mai mare. Acum eşti aici, Isuse. Tu ne suporţi, dar noi începem să învăţăm de la tine, să imităm iubirea ta generoasă şi sfântă.

26/12

„Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi!” (Mt 10,20)

Ştefan era un adevărat fiu al Tatălui ceresc: primea viaţa, sentimentele, dorinţele numai de la el. Cu adevărat, Duhul Tatălui vorbea în el; cuvintele sale erau ecou al cuvintelor Fiului Isus. Murind se ruga: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!”. Sfinte Ştefan, ajută-ne să primim în noi numai viaţa Tatălui, care este în întregime iubire!

27/12

„Părinţii lui Isus l-au dus la Ierusalim”. (Lc 2,22)

„Ca să-l ofere Domnului... şi să aducă jertfă, după cum este spus în Legea Domnului, o pereche de turturele sau doi pui de porumbel”. O familie săracă şi ascultătoare, unde Tatăl era adorat, este familia ta, Isuse! Şi tu vrei să fie aşa familiile noastre, pentru a le putea binecuvânta şi a locui în ele.

28/12

„Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă!” (Mt 2,13)

Eşti încă un prunc mic, care se odihneşte în braţele Mariei, Isuse, şi deja cineva, şi unul puternic, ar vrea să te ucidă! Iosif trebuie să te păzească şi să te apere. Şi eu trebuie să te apăr: mânia, judecata, orgoliul, descurajarea, care apar în mine, trebuie să fac să dispară: te-ar face să suferi tu, care trăieşti în inima mea!

29/12

„L-a luat în braţele sale”. (Lc 2,28)

Simeon la templu l-a primit pe Isus în braţele sale şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu. Aceasta a fost rugăciunea cea mai adevărată, care în acea zi s-a înălţat din templul din Ierusalim; cu siguranţă, a fost şi cea mai plăcută Tatălui, mai plăcută decât multele jertfe de animale şi decât diferitele rugăciuni rituale. A-l primi pe Isus în viaţa noastră şi a-i mulţumi Tatălui pentru acest dar imens este rugăciunea prin excelenţă din timpul Crăciunului.

30/12

„S-au întors în Galileea”. (Lc 2,39)

Naşterea lui Isus la Betleem, fuga în Egipt, viaţa simplă şi ascunsă la Nazaret: totul este condus în mod misterios de iubirea Tatălui şi totul devine manifestare a sa. Cu tine, Isuse prunc, şi eu mă dăruiesc şi mă abandonez Tatălui!

31/12

„Întunericul nu a cuprins-o”. (In 1,5)

Acest cuvânt ne dăruieşte speranţă şi speranţa este tocmai ceea ce avem nevoie pentru a începe un nou an. În lumea în care trăim domină întunericul şi pare că tot binele, pe care Tatăl îl vrea pentru omenirea iubită de el, nu se realizează. Să nu uităm însă că planul de iubire al Tatălui, de a dărui o cale de mântuire, s-a realizat în pofida – şi chiar prin intermediul – refuzului pe care l-a trăit Isus. Există o lume a luminii în care putem să trăim: îl vom urma pe Isus, lumina care luminează pe orice om.