CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 feb 2025

FEBRUARIE Calendar 2025

FEBRUARIE 2025

Februarie 2025

1 / 2

„A spus mării: «Potoleşte-te! Taci!»” (Mc 4,39)

Isuse, inima mea este ca marea: uneori se ridică valuri înalte şi puternice pe care nu le pot stăpâni. Aşadar, Isuse, fă să se audă glasul tău, cel al Creatorului şi al Tatălui meu, al Mântuitorului şi al Domnului meu! Spune din nou şi pentru mine: „Taci, potoleşte-te!” Îţi mulţumesc, Isuse!

2 / 2

„Acum eliberează-l pe slujitorul tău în pace.” (Lc 2,29)

Este un moment important din viaţa Mariei şi a lui Iosif. L-au dus pe Isus la Templu pentru a-l consacra lui Dumnezeu. Simeon, care primise o promisiune de la Dumnezeu că nu va muri înainte de a-l vedea pe Mesia, se întâlneşte cu ei. Duhul Sfânt îl conduce direct la copilul Isus. Simeon nu poate face altceva decât să-l ia în braţe, să-l binecuvânteze pe Dumnezeu şi să-l recunoască drept „lumina neamurilor”. Acesta este motivul pentru care purtăm astăzi lumânări aprinse.

3 / 2

„Povesteşte-le ceea ce a făcut Domnul pentru tine.” (Mc 5,19)

De câte ori semnele iubirii Domnului, trăite în viaţa noastră, nu au fost povestite nimănui sau chiar au fost lăsate în uitarea inimii noastre! Sunt seminţe care încă mai pot da roade de lumină nouă, de bucurie, de pace, în noi şi în jurul nostru, dacă le semănăm.

4 / 2

„Ei erau uimiţi peste măsură.” (Mc 5,42)

Îl văzuseră pe Isus luând mâna unei fetiţe moarte. El i-a spus: „Scoală-te!”, iar ea s-a supus. În faţa ostiei sfinte care, în ostensoriul sanctuarului din Guadalupe din Mexic, în urmă cu câţiva ani, a pulsat timp de două ore ca o inimă vie, avem o uimire „peste măsură„! Îţi mulţumim, Isuse, pentru semnele pe care ni le dai! Noi credem în tine şi te adorăm!

5 / 2

„Vegheaţi ca nimănui să nu-i lipsească harul lui Dumnezeu.” (Evr 12,15)

Nimeni nu ne poate lipsi vreodată de harul său: iubirea sa ne învăluie ca lumina soarelui. Vom avea grijă ca „obloanele” inimii noastre să fie mereu deschise. Nu vom permite niciunui cuvânt să ia locul Cuvântului său! Vom fi vigilenţi!

6 / 2

„Le-a dat putere asupra duhurilor necurate.” (Mc 6,7)

Un prieten era atras de jocurile video. După un timp, şi-a dat seama că era dependent de ele. Aşa că a decis să se joace doar o jumătate de oră la prânz şi seara. Dar aştepta cu nerăbdare acel moment: nu se mai putea lipsi de el. Îi era ruşine, dar nu a putut să renunţe la el. A început să se roage singur pentru neputinţa lui, dar nimic. Când s-a smerit să ceară o binecuvântare de la un preot, atunci a fost eliberat.

7 / 2

„Nu te voi mai lăsa, nici nu te voi abandona.” (Evr 13,5)

Este asigurarea lui Dumnezeu pe care autorul Scrisorii către Evrei o repetă pentru a ne încuraja să fim generoşi, ospitalieri, atenţi şi grijulii faţă de cei în nevoie. Această promisiune ne eliberează mâinile şi inimile de grijile egoiste şi sufocante legate de viitor şi ne deschide spre bucuria de a putea iubi astăzi. Ce pace! Ce libertate! Ce frumos!

8 / 2

„Veniţi deoparte, într-un loc retras.” (Mc 6,31)

Cât de bun eşti, Doamne Isuse, cu discipolii care colaborează cu tine! Tu le observi oboseala şi osteneala şi eşti gata să-i ridici, să-i întăreşti, luându-i cu tine la odihnă. Îţi mulţumim pentru momentele de intimitate cu tine pe care ni le rezervi şi nouă.

9 / 2

„Părăsind toate, l-au urmat.” (Lc 5,11)

Iată ce au făcut discipolii lui Isus, care urmau să fie aleşi ca apostoli: au văzut o minune, un pescuit miraculos... Şi noi am văzut o minune: iubirea lui pentru noi până pe cruce, pentru mântuirea noastră. De aceea, să lăsăm cu bucurie totul - ideile noastre, interesele noastre, motivaţiile noastre bune care ne-ar face să ne închidem la chemarea sa - şi să-l urmăm, mulţumindu-ne doar cu el. Îţi mulţumim, Isuse!

10 / 2

„A zis Dumnezeu: «Să fie lumină!»” (Gen 1,3)

Ne aflăm la prima pagină a Bibliei, când Dumnezeu a creat cerul şi pământul. Totul însă era lipsit de formă şi învăluit în întuneric. Continuând creaţia, Dumnezeu a spus: „Să se facă lumină”. Odată cu lumina începem să descoperim frumuseţea şi sensul tuturor lucrurilor: munţi, plante, flori, animale, cer, stele... Îţi mulţumim, Tată, că ne-ai aşezat în univers, casa noastră comună, şi că tu continui să o susţii prin implicarea responsabilităţii noastre!

11 / 2

„Voi zădărniciţi porunca lui Dumnezeu.” (Mc 7,9)

Isus se adresează liderilor religioşi evrei, dar şi noi putem fi abili în a ocoli şi a pune deoparte cuvântul lui Dumnezeu pentru a ne satisface propriile interese şi pasiuni. Cu toate acestea, adevărata abilitate constă în a alege adevăratul nostru bine, adică ceea ce este bun în ochii Domnului. El ştie mai mult decât mine, de aceea mă supun iubirii sale.

12 / 2

„Ascultaţi-mă cu toţii.” (Mc 7,14)

Isus a spus o scurtă parabolă pentru a clarifica faptul că nicio mâncare nu-l contaminează pe om, adică nu-l face incapabil să se apropie de Dumnezeu. În schimb, intenţiile rele, care ies din inimă, sunt cele care îl ţin pe om departe de el. Astfel, Isus declară ca fiind curate şi pure toate alimentele. Credincioşii care provin din poporul iudaic şi din popoarele păgâne se vor putea astfel apropia împreună de masa Domnului fără să se îndoiască de fraţii lor.

13 / 2

„Venind îndată, a căzut la picioarele lui.” (Mc 7,25)

Când în inimă există dragoste, umilinţă şi credinţă, toate obstacolele sunt depăşite. Numai Isus a putut să o elibereze de diavol pe fiica femeii cananeence. Ea, în faţa lui Isus, se declară „un căţel care se hrăneşte cu firimiturile care cad de pe masă”. Manifestă, prin aceste cuvinte, o credinţă umilă, iar el o împlineşte.

14 / 2

„Nu salutaţi pe nimeni pe drum!” (Lc 10,4)

Acei şaptezeci şi doi de oameni, trimişi de Isus, aveau o misiune urgentă: fuseseră trimişi doi câte doi în fiecare oraş şi în fiecare loc în care Isus însuşi urma să meargă. Nu era timp de pierdut cu plăceri mai mult sau mai puţin inutile. Sfinţilor Chiril şi Metodiu, lucrători neobosiţi şi patronii noştri, daţi-ne zelul vostru pentru împărăţia lui Dumnezeu, pentru a-l vesti pe Isus.

15 / 2

„Mi-e milă de mulţime.” (Mc 8,2)

Isuse, tu vezi realitatea noastră cu inimă de tată şi de mamă. Aşa cum ai făcut odinioară cu mulţimile care te-au urmat zile întregi pentru a-ţi asculta cuvântul, tu eşti gata şi astăzi să răspunzi la nevoile celor care te iubesc. Tu te manifeşti ca un bun păstor în multe ocazii. Îţi mulţumim pentru compasiunea ta.

16 / 2

„Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc 6,20)

Îţi mulţumesc, Isuse, că pot avea încredere în tine şi în Tatăl, pe care mi l-ai făcut cunoscut, fără să mă mai îngrijorez pentru mine. Pot să-ţi încredinţez nevoile mele materiale şi spirituale, sănătatea şi capacităţile mele astfel încât să fiu în întregime şi cu bucurie la dispoziţia Împărăţiei tale.

17 / 2

„Niciun semn nu va fi dat.” (Mc 8,12)

Când ne întoarcem la Tatăl cu o inimă filială, recunoscătoare şi încrezătoare, gata să colaborăm la iubirea sa pentru toţi oamenii, atunci totul va deveni un semn al iubirii sale: soarele şi ploaia, florile şi munţii, cafeaua de dimineaţă adusă la pat de soţ, copilul care ne cheamă noaptea, bunica care se plânge fără să-şi dea seama... Şi îl vom lăuda din toată inima!

18 / 2

„Noe a făcut conform cu tot ce i-a poruncit Domnul.” (Gen 7,5)

Noe nu a făcut ca toată lumea. Dreptatea lui orientată către Dumnezeu asemenea creaturii care se încrede în Creatorul său şi i se supune a fost canalul de intervenţie a milei lui Dumnezeu asupra răspândirii dezastruoase a păcatului. Şi astfel viaţa pe pământ este purificată şi salvată.

19 / 2

„Luându-l de mână, l-a dus în afara satului.” (Mc 8,23)

Acel orb a avut încredere în Isus, s-a lăsat condus în întuneric acolo unde Isus voia şi şi-a recăpătat vederea. Isuse, vrei să mă scoţi şi pe mine din satul meu, din situaţiile mele întunecate. Aştepţi până te voi lăsa să mă iei de mână. Soarele va străluci!

20 / 2

„Nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor.” (Mc 8,33)

Răspunsul lui Petru către Isus a fost adevărat: „Tu eşti Cristosul!”. Dar Petru nu a acceptat faptul că Isus Cristos trebuia să sufere. Îl urma doar după propriile gânduri şi dorinţe omeneşti, şi nu după cele ale Tatălui, care şi-a oferit Fiul pe cruce pentru a salva omenirea. În gândul Tatălui, nu potopul reînnoieşte pământul, ci sângele lui Isus, moartea şi învierea sa. Acesta este adevăratul curcubeu etern.

21 / 2

„Cine îşi va pierde viaţa pentru mine...” (Mc 8,35)

Cuvântul tău, Isuse, îmi dă siguranţă. Doresc să-ţi dăruiesc viaţa mea pentru ca tu să o foloseşti pentru împărăţia ta de iubire şi pace. Îţi mulţumesc pentru acele ocazii în care, renunţând, de dragul tău, la ideea mea despre ce trebuia să fac într-o situaţie, mi-ai arătat soluţii mai bune şi mai rodnice pentru împărăţia ta. Duhule Sfinte, ajută-mă să îl iubesc pe Isus din toată inima mea!

22 / 2

„Nu carnea şi sângele ţi-au revelat...” (Mt 16,17)

Cunoaşterea lui Isus nu este rodul unei capacităţi, al unui efort sau al unui merit uman. Este un dar de la Tatăl ceresc, care îi iubeşte pe toţi cu aceeaşi dragoste şi este gata să se manifeste celor care îl caută cu umilinţă. Astăzi, noi, fiii Bisericii, aducem mulţumire şi ne rugăm pentru papa, primul nostru catehet şi învăţător. El îndeplineşte misiunea de a ne ajuta să îl cunoaştem tot mai profund pe Domnul.

23 / 2

„Celui care îţi cere dă-i.” (Lc 6,30)

Acest cuvânt nu este o invitaţie la naivitate. Dacă dau ceva unui escroc, îl încurajez să facă escrocherii şi îi lipsesc pe cei cu adevărat săraci de ajutorul celor mulţi. Da, întotdeauna inima şi mâna deschise, dar ghidate de înţelepciunea şi prudenţa Duhului Sfânt. A face binele înseamnă şi a educa, iar pentru a educa este nevoie şi de a spune uneori nu. De aceea, Biserica îmi ghidează şi caritatea prin cei care slujesc în Caritas.

24 / 2

„Izvorul înţelepciunii este cuvântul lui Dumnezeu.” (Sir 1,5)

Cuvântul lui Dumnezeu! Primit cu smerenie din gura păstorilor noştri în timpul celebrării euharistice duminicale şi, dacă se poate, zilnic, meditat personal în fiecare zi, el ne îmbogăţeşte cu adevărata înţelepciune pe noi, cei iubiţi de Domnul. Vom şti astfel să oferim acest cuvânt şi fraţilor noştri, când vom avea ocazia.

25 / 2

„Oricine primeşte un astfel de copilaş în numele meu pe mine mă primeşte.” (Mc 9,37)

Isus se îndreaptă spre Ierusalim împreună cu discipolii. Aceştia, entuziasmaţi de Învăţătorul lor, încep deja să se gândească la diferitele slujiri pe care le vor exercita odată ajunşi în capitală. Isus intervine, pentru că planul său este cu totul altul. Împărăţia sa presupune slujire, nu conducere.

26 / 2

„Cei care caută înţelepciunea vor fi umpluţi de bucurie.” (Sir 4,12)

Înţelepciunea, în Scriptură, este însoţită de frica de Domnul, adică de o iubire faţă de el, profundă şi blândă, încât să te fereşti să-l întristezi câtuşi de puţin. Cel care trăieşte călăuzit de această înţelepciune şi teamă sfântă va cunoaşte bucuria, adevărata bucurie; va putea să o dăruiască din belşug.

27 / 2

„Dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul?” (Mc 9,50)

Îţi mulţumim, Isuse! Tu ne dai cuvinte care dau gust şi savoare vieţii; ajută-ne să le trăim după inima ta, ca ele să aducă roade bune. Nu permite ca viaţa noastră să devină ca acea sare care, odată ce şi-a pierdut gustul, este aruncată pe drum şi călcată în picioare, pentru că nu mai este de folos pentru nimeni.

28 / 2

„Cel care se teme de Domnul îşi întăreşte prietenia.” (Sir 6,17)

Prieteniile au o mare eficienţă: pot ajuta sau pot strica. Prietenii adevăraţi sunt cei care ne ajută nu atât să ne distrăm, cât mai ales să luăm decizii sănătoase, înţelepte, sfinte. Prietenii adevăraţi ajută pentru această viaţă, dar şi pentru cea veşnică. Împreună cu prietenii mergem pe calea vieţii, sprijinindu-ne unii pe alţii ca fraţii.