CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO
01 giu 2025 IUNIE Calendar 2025
IUNIE 2025
1 / 6
„Să fie desăvârşiţi în unire.” (In 17,23)
Unitatea pe care Isus o trăieşte cu Tatăl este aceea pe care o vrea cu cei care aderă la cuvântul său. Nu una asemănătoare ei, ci chiar aceeaşi unire! Ce bine suprem este unitatea! Ne dăm seama de acest lucru atunci când din toate părţile auzim de felurite forme de dezbinare. Nu în ultimul rând dezbinarea din interiorul nostru. Isuse, ajută-ne să creăm unire în jurul nostru, în numele tău!
2 / 6
„Curaj, eu am învins lumea!” (In 16,33)
Ne pregătim pentru sărbătoarea Rusaliilor, pentru a-l primi pe Duhul Sfânt al Domnului. Isus le-a spus discipolilor: „În lume veţi avea necazuri”, dar acestea nu trebuie nici să ne descurajeze, nici să ne întristeze, pentru că el este alături de noi.
3 / 6
„Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume.” (In 17,9)
A te ruga pentru un om înseamnă a te uni cu el în faţa lui Dumnezeu. Isus se uneşte cu discipolii care i-au încredinţat viaţa, dar nu se poate uni cu lumea care îl respinge. Pentru lume şi-a dat viaţa şi pentru lume se va urca pe cruce. De aceea, percepem lumea îndepărtată şi separată de noi, chiar dacă ne oferim Tatălui pentru mântuirea ei.
4 / 6
„Ei nu sunt din lume.” (In 17,16)
Discipolii sunt ai lui Isus. De aceea sunt dispreţuiţi în lume. Ei fac parte din împărăţia cerurilor, fiindcă îl urmează pe Regele care vine de la Tatăl, şi nu mai folosesc sistemele la modă din lume: dominaţia, violenţa, puterea, neruşinarea, invidia. Ei le consideră ispite ale duşmanului şi se străduiesc să le respingă.
5 / 6
„Eu le-am dat gloria pe care mi-ai dat-o.” (In 17,22)
Isuse, tu ai primit gloria de la Tatăl! Ai primit capacitatea de a manifesta perfecţiunea iubirii sale, iubire care se oferă până la jertfa vieţii. Vrei ca aceeaşi glorie să strălucească şi în noi: să înflorească frumuseţea unei iubiri perfecte şi sfinte.
6 / 6
„Paşte oile mele!” (In 21,17)
Isuse, tu îi încredinţezi lui Petru o misiune importantă: să pască, să apere, să menţină oile tale împreună. Oile vor rămâne întotdeauna ale tale, iar Petru va continua să te iubească. Oile se vor simţi iubite de Petru, dacă el te iubeşte pe tine, numai pe tine!
7 / 6
„Din cauza speranţei lui Israel port eu aceste lanţuri.” (Fap 28,20)
În cele din urmă, Sfântul Paul îi întâlneşte pe evreii care trăiesc în Roma, oraşul imperial. El nu se plânge de faptul că este prizonier, ba chiar se laudă cu acest lucru, fiindcă motivul condamnării sale este Isus, Isus cel înviat, care prin învierea sa din morţi a împlinit speranţa poporului. Paul este şi el pe calea morţii, ca şi Domnul său, adică pe calea învierii.
8 / 6
„Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile mele.” (In 14,15)
În această zi de Rusalii, îl auzim pe Isus promiţându-le discipolilor „un alt Paraclet”. Când îl vor primi aceştia? Uşor de imaginat: atunci când îl vor iubi, adică atunci când vor trăi cu el aceeaşi iubire a Tatălui. Şi în ce constă iubirea? În a trăi cuvintele sale divine. Duhul lui Dumnezeu vine atunci când îi oferim ascultarea noastră.
9 / 6
„Împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus.” (Fap 1,14)
Apostolii sunt împreună. În locul lui Isus, acum înălţat la cer, îi ţine împreună mama sa. Ea se roagă cu ei, aşteaptă cu ei, trăieşte cu ei. Acum, atenţiile iubirii ei sunt îndreptate spre apostili. Iubirea de mamă le este dedicată: ea este Mama Bisericii! De la ea Biserica învaţă să-l slujească pe Isus, slujindu-i pe fraţii şi surorile sale.
10 / 6
„Să-l glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!” (Mt 5,16)
Discipolii l-au ascultat pe Isus care i-a proclamat fericiţi. Fiind cu Isus, deşi săraci şi necăjiţi, sunt în inima Tatălui. De aceea, ei vor avea grijă să trăiască în aşa fel încât să manifeste iubirea Tatălui faţă de toţi, pentru ca toţi să-l cunoască drept adevărat Tată.
11 / 6
„S-a apropiat împărăţia cerurilor.” (Mt 10,7)
De ziua Sfântului Barnaba, „un om plin de Duhul Sfânt şi de credinţă”, auzim mandatul lui Isus către apostoli. Sfântul Barnaba a colaborat cu ei, oferindu-şi tot timpul şi energia. Şi el a proclamat că „împărăţia cerurilor este aproape”, pentru că Regele, Isus, a sosit, este deja cu noi: tot ce trebuie să facem este să-l ascultăm.
12 / 6
„Noi suntem sclavi ai voştri de dragul lui Isus.” (2Cor 4,5)
Sfântul Paul vorbeşte despre slujirea apostolilor, care nu este acceptată de cei care nu-l recunosc pe Isus, fiindcă sunt orbiţi de „dumnezeul acestei lumi”. Ei nu se înfricoşează, ci îşi continuă misiunea, ceea ce face ca aceeaşi „glorie a lui Dumnezeu” care este „pe faţa lui Cristos” să strălucească pe feţele lor.
13 / 6
„Purtăm în trupul nostru moartea lui Isus.” (2Cor 4,10)
În lume, creştinii sunt cu adevărat ca nişte miei în mijlocul lupilor: din cauza lui Isus sunt tulburaţi, persecutaţi, răniţi. Ei împărtăşesc cu Domnul respingerea din partea acestei lumi. Totuşi, nu se descurajează, pentru că, asemenea Sfântului Anton, ei experimentează deja bucuria vieţii celor înviaţi.
14 / 6
„Să nu juri deloc!” (Mt 5,34)
Isus continuă să arate cum cele zece porunci ale lui Dumnezeu fac frumoasă viaţa celor care şi le însuşesc, a celor care trăiesc prin ele iubirea Tatălui faţă de fiii săi. Când cineva jură, lasă să se înţeleagă că, în mod obişnuit, vorbeşte fals şi, în consecinţă, simte că ascultătorii săi nu au încredere în el. Faptul de a jura nu e semn de iubire. Aşadar, nu vom jura.
15 / 6
„Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul.” (In 16,13)
Astăzi contemplăm splendoarea, ba chiar iubirea Dumnezeului nostru, unul şi întreit. Isus ne vorbeşte despre Duhul Sfânt, care ne deschide mintea pentru a cunoaşte adevărul, adică iubirea Tatălui. Şi ne-o face cunoscută, pentru că ne face părtaşi la ea. Atunci vom fi şi noi în adevăr, adevăraţi copii ai lui Dumnezeu.
16 / 6
„Iată, acum este momentul potrivit.” (2Cor 6,2)
Este momentul mântuirii! Este momentul bucuriei depline, deoarece, participând la crucea Domnului, vom trăi în puritate, în înţelepciune, bunătate, sfinţenie, capabili de iubire sinceră şi de cuvinte de adevăr. Un moment favorabil este întâlnirea cu Isus.
17 / 6
„Ca să deveniţi fiii Tatălui vostru care este în ceruri.” (Mt 5,45)
Cum facem pentru a deveni fiii Tatălui care este în ceruri? Simplu! Îi iubim pe duşmanii noştri şi ne rugăm pentru cei care ne persecută. Pentru că el, Tatăl, este cel care ne arată iubirea pe care o moştenesc fiii, o iubire, ca să spunem aşa, exagerată, căci el „face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi!”.
18 / 6
„Să dea fiecare aşa cum a hotărât în inima sa.” (2Cor 9,7)
Cum ne comportăm atunci când Biserica propune o colectă pentru săraci? Iată ce vrea să ne spună şi apostolul: să nu te uiţi la mâinile altora, să nu asculţi criticile sau laudele lor! Să asculţi în inima ta inspiraţiile lui Dumnezeu.
19 / 6
„Le-a frânt şi le-a dat discipolilor.” (Lc 9,16)
Isus vorbise mulţimii despre împărăţia lui Dumnezeu. Acum o arată. În interiorul ei, lucrurile din această lume sunt insuficiente, dar iubirea Tatălui le face abundente. Isus continuă să frângă acea pâine şi să o dea discipolilor săi care o vor distribui. Această pâine şi acest vin, darul peren al iubirii divine, construiesc noua împărăţie.
20 / 6
„Candela trupului este ochiul.” (Mt 6,22)
Ochiul este atent la comori, la ceea ce contează cel mai mult. Dacă te interesează ceea ce nu are valoare, ochiul te va înşela. Căci nu vede ceea ce este de valoare şi, prin urmare, nu îţi va da nici înţelepciune, nici adevăr, nici caritate. Ai grijă, înainte de toate, de comoara inimii tale! Dacă comoara ta este Isus, câtă înţelepciune, adevăr şi caritate vor fi pe calea ta luminoasă!
21 / 6
„Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi mamonei.” (Mt 6,24)
Cum pot fi aceste două realităţi incompatibile? Cine este Dumnezeul tău? Dacă el este Tatăl nostru, Tatăl tuturor, iubirea lui este cea care te va călăuzi, te va face să gândeşti, îţi va da lumină. Vrei, în schimb, să slujeşti bogăţia? Vei uita iubirea, nu vei mai vedea sărăcia fraţilor tăi şi vei pierde bucuria de a dărui, de a iubi.
22 / 6
„Fiul Omului trebuie să sufere multe.” (Lc 9,22)
Cum voi privi eu suferinţa, atunci când îl voi privi pe Isus? De multe ori m‑am lamentat şi am fost potrivnic oricărui tip de suferinţă. Isuse, la tine întâlnesc o altă atitudine. Te‑ai însoţit cu suferinţa, te‑ai lăsat marcat de ea. Îţi mulţumesc pentru că, într‑o zi, tu i‑ai oferit Tatălui pentru mine chiar trupul şi sângele tău ca ofrandă care continuă să alimenteze iubirea ta în mine.
23 / 6
„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Mt 7,1)
Aşa se trăieşte în împărăţia cerurilor. Privirea este mereu la Tatăl, apoi la oameni. Întâi văd iubirea Tatălui pentru fiecare frate, apoi o văd pe a mea. Când nu fac acest lucru, îi arăt Tatălui că nu sunt fiul său. El va trebui să mă judece că nu sunt pregătit pentru împărăţia sa.
24 / 6
„Copilul creştea şi se întărea în duh.” (Lc 1,80)
Isus a vorbit de mai multe ori despre marea importanţă a lui Ioan şi despre vocaţia sa: a făcut-o chiar cu forţă. De fapt, Ioan fusese cel care indicase centrul misiunii sale: nu să vindece boli, ci să înlăture povara enormă a păcatului care apasă omul. Acesta este motivul pentru care sărbătorim astăzi naşterea sa, chiar dacă a venit pe lume ca un copil care trebuia să crească şi să se întărească în interior.
25 / 6
„Un pom bun nu poate să facă fructe rele.” (Mt 7,18)
Nu este capabil de aşa ceva! Cel care îl iubeşte pe Isus nu este capabil să înşele, nu poate otrăvi pe nimeni. Căci iubirea lui Isus, în orice inimă s-ar afla, îi mântuieşte pe toţi cei pe care îi întâlneşte şi îi umple de bucurie şi de pace.
26 / 6
„Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele va fi asemenea cu omul înţelept.” (Mt 7,24)
Înţeleptul îşi organizează viaţa într-un mod ordonat şi sigur, astfel încât să merite încrederea tuturor. Calea sigură pentru a deveni astfel este să-l asculţi pe Isus, Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele sale au savoarea veşniciei şi a umilinţei lui Dumnezeu. Un om înţelept este sfântul de astăzi, Josemaria Escriva, care s-a păstrat unit cu ceilalţi păstori ai Bisericii, ascultându-i şi venerându-i.
27 / 6
„Va fi bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte.” (Lc 15,7)
Inima lui Isus se deschide pentru a ne face să cunoaştem iubirea Tatălui, de care ea este plină. Dacă un păcătos gustă iubirea, se converteşte, se transformă. Isus, apropiindu-se de toţi, dă prilejul fiecăruia să guste din milostivirea Tatălui, astfel încât oricine se apropie de el nu mai este păcătos.
28 / 6
„Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?” (Lc 2,49)
Inima Mariei se goleşte de iubirea maternă, pentru a se umple de iubirea divină. Isus însuşi îi este de ajutor când, copil fiind, rămâne trei zile ascuns de ea ca şi cum ar fi mort. La fel şi iubirea Mariei pentru mine, se preocupă de lucrurile Tatălui.
29 / 6
„Dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri.” (Mt 16,19)
Câtă credinţă va trebui să exercite Petru pentru a dezlega lucrurile de pe pământ, care sunt înnodate şi ascund iubirea lui Dumnezeu! Îl ajută şi Paul, cel cucerit de Isus. Iubirea Domnului este comoara lor. Pentru el vor înfrunta moartea, dând mărturie despre Isus în sprijinul întregii Biserici.
30 / 6
„Urmează-mă!” (Mt 8,22)
E porunca fermă a lui Isus pentru un om şovăielnic. Acesta voia să aştepte moartea şi înmormântarea tatălui său înainte de a-l urma... Dar şi tatăl său trebuie să intre în împărăţia cerurilor. Un fiu, un adevărat fiu vrea să facă cunoscut adevărul lui Dumnezeu chiar şi rudelor sale. Nu există o cale mai bună decât să le arate cât de preţios este Isus pentru om, cât de demn de a fi preferat celor mai dragi rude.
In primo piano
CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO
- 01/01/2025iANUARIE Calendar 2025
- 01/02/2025FEBRUARIE Calendar 2025
- 01/03/2025MARTIE Calendar 2025
- 01/04/2025APRILIE Calendar 2025
- 01/05/2025MAI Calendar 2025
- 01/07/2025IULIE Calendar 2025
- 01/08/2025AUGUST Calendar 2025
- 01/09/2025SEPTEMBRIE Calendar 2023
- 01/09/2025SEPTEMBRIE Calendar 2025
- 01/10/2025Octombrie Calendar 2025
- 01/11/2025NOIEMBRIE Calendar 2025
- 01/12/2025Decembrie Calendar 2025
SCRITTI IN ALTRE LINGUE
- Kalender für das laufende Jahr
- Kleinschriften
- Kleinschriften „Fünf Gerstenbrote“
- Einleitung
- Übriggebliebene Stücke
- Abbà
- Befreiungsgebet
- Vater unser - Band 1
- Vater unser - Band 2
- Vater unser - Band 3
- Wie der Tau
- Die Psalmen
- Siebzig mal sieben mal
- Die Hingabe
- Notizen von Vigilius, dem heiligen Bischof von Trient
- Ich gehe zur Messe
- Glaube und Leben
- Du bist mein Sohn
- Er nannte sie Apostel
- Sie fordern Zeichen, sie suchen Weisheit
- Kalender 2008-2011