CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 mag 2025

MAI Calendar 2025

MAI 2025

1 / 5

„Tatăl îl iubeşte pe Fiul.” (In 3,35)

În aceste cuvinte percepem bucuria ta, Isuse. Iubirea Tatălui este bogăţia, frumuseţea şi viaţa ta. Uneori, Tatăl este exigent, pentru că nu te iubeşte doar pe tine, ci şi pe păcătoşii care au nevoie de jertfa ta pentru a fi mântuiţi. Este iubirea pe care creştinii o trăiesc şi în munca lor zilnică cu consecvenţă, susţinuţi de exemplul Sfântului Iosif.

2 / 5

„Isus a zis: «Faceţi-i pe oameni să se aşeze!»” (In 6,10)

Isus le vorbeşte discipolilor. Aceştia îl sfătuiseră să lase oamenii să plece, dar Isus nu-i ascultă. Să-i lase să plece? Nu, în împărăţia cerurilor nu se face aşa ceva. Păstorul nu alungă oile flămânde. „Faceţi-i să se aşeze!”, cu alte cuvinte: Invitaţi-i la masă! Pâinea le-o veţi da voi, o veţi primi de la Tatăl cu binecuvântarea mea. În împărăţia cerurilor nu se folosesc banii, ci iubirea.

3 / 5

„Cristos a murit pentru păcatele noastre.” (1Cor 15,3)

Cei doi apostoli ştiau că Isus murise şi pentru păcatele lor. I-au oferit viaţa lor cu mare recunoştinţă. Şi astăzi se roagă pentru noi, pentru ca şi nouă să ne fie acordată iertarea şi, odată cu ea, o viaţă nouă.

4 / 5

„Veniţi şi mâncaţi!” (In 21,12)

După ce i-a invitat pe cei şapte discipoli să arunce mrejele, iar aceştia le-au ridicat încărcate cu peşti mari, iată că îi invită să mănânce. Te aşteptai să-i invite să se roage şi să mulţumească? Eu da, m-aş fi aşteptat la asta. În schimb, Isus este simplu şi umil. El se ocupă, în primul rând, de situaţia lor concretă.

5 / 5

„Pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său.” (In 6,27)

Isus se adresează celor care au mâncat pâinea distribuită în mod miraculos de către discipoli. El îi îndeamnă să caute nu atât mâncarea pentru stomac, cât mai ales ceea ce hrăneşte pentru viaţa veşnică. Această pâine este el însuşi, care a primit o garanţie de autenticitate din partea Tatălui: „Peste el Tatăl, Dumnezeu, şi-a pus pecetea!”.

6 / 5

„L-a văzut pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu.” (Fap 7,55)

Sfântul Luca ne relatează mărturia Sfântului Ştefan. După ce a vorbit despre Isus în faţa sinedriului, diaconul îl vede înviat în slavă: un dar prin care Domnul însuşi l-a îmbrăţişat cu iubire, o pregustare a paradisului înainte de lapidare.

7 / 5

„Filip a început să li-l predice pe Cristos.” (Fap 8,5)

„Mulţimile ascultau cu atenţie într-un cuget cele spuse de Fílip.” În ciuda persecuţiei, Filip le vorbeşte oamenilor din Samaria despre Domnul. Cuvintele sale trezesc atenţia. Când vine vorba de Isus, discuţia este întotdeauna interesantă. Este ceea ce toată lumea aşteaptă, chiar şi inconştient. Isuse, tu eşti o comoară pentru inima omului!

8 / 5

„Şi cine este aproapele meu?” (Lc 10,29)

Pentru mine, fiecare om este aproapele meu, deoarece fiecare om este iubit de Dumnezeu. Fiecare om! Nu numai cel plin de bunătate, ci şi cel rănit de ghearele Celui Rău, plin de ură şi răspândind moarte. Da, şi pentru acel om, care este aproapele meu, Isus şi-a vărsat sângele; mă voi îngriji de el, voi vărsa peste el „vinul şi uleiul” rugăciunii, ca să se întoarcă de la calea sa şi să se vindece. Fericitul Ieremia, pe care îl sărbătorim astăzi, a slujit în tăcere, dar ecoul muncii sale ne însoţeşte şi astăzi. Îţi mulţumim, Doamne, pentru exemplul fratelui nostru Ieremia Valahul!

9 / 5

„Isus este Fiul lui Dumnezeu.” (Fap 9,20)

Faptul că Saul spune acest lucru este incredibil. El care, până nu de mult, voia să-i împiedice să trăiască pe cei care credeau în Isus. Dar acum l-a întâlnit, a fost uimit, transformat, cucerit. Acum o spune, şi o poate spune în mod credibil.

10 / 5

„Petru i-a zis: «Eneas, Isus Cristos te vindecă».” (Fap 9,34)

Nu este prima dată când Petru rosteşte cuvinte curajoase. Le adresase cerşetorului infirm de la Poarta Frumoasă a Templului. Acum se află în Lida şi, ca şi cum ar fi cel mai normal lucru din lume, le repetă. Şi Isus repetă minunea. Este o minune care are rolul de a ne întări în credinţă.

11 / 5

„Eu le dau viaţa veşnică.” (In 10,28)

O promisiune subestimată de mulţi. De ce? Pur şi simplu pentru că nu ştim ce este „viaţa veşnică”. Eu ştiu că viaţa veşnică este aceea a lui Dumnezeu, a Dumnezeului care este iubire, a Tatălui care l-a trimis pe Fiul pentru a elibera omenirea de sub puterea Celui Rău. Viaţa veşnică este plinătatea bucuriei, a păcii, a sfinţeniei. Ne dă Isus viaţa veşnică? El ne dă viaţa lui Dumnezeu!

12 / 5

„Duhul Sfânt s-a coborât peste ei.” (Fap 11,15)

Petru le vorbeşte creştinilor din comunitatea din Ierusalim, care îl acuză că a intrat în casa păgânilor. Este adevărat, a intrat. Dar de ce? Dumnezeu însuşi l-a trimis, dându-i semne că trebuia să facă acest lucru. Şi acei păgâni l-au primit pe Duhul Sfânt. Aşadar, înainte de a judeca, ascult şi sunt atent la ceea ce face Dumnezeu însuşi.

13 / 5

„Mâna Domnului era cu ei.” (Fap 11,21)

Când creştinii persecutaţi din Ierusalim au ajuns în Antiohia, au povestit despre credinţa lor în Isus. Această credinţă a făcut posibilă prezenţa lui Isus: „Mâna Domnului era cu ei”. Dumnezeu însuşi a stârnit credinţa în inimile păgânilor, ale celor care nu-l cunoscuseră niciodată.

14 / 5

„Tu, Doamne, care cunoşti inimile tuturor...” (Fap 1,24)

Apostolii se roagă. Ei se roagă cu credinţă, o credinţă foarte simplă: se încred în Dumnezeu mai mult decât în propria ştiinţă şi inteligenţă. Şi Dumnezeu răspunde fără dificultate. Pentru a ocupa locul lui Iuda Iscarioteanul în rândul celor doisprezece, este tras la sorţi Matia. Ei fac un gest copilăresc: încrederea pe care o au copiii poate fi experimentată şi de noi, fără ca Domnul să se simtă jignit.

15 / 5

„Dumnezeu a ridicat pentru Israel un mântuitor: pe Isus.” (Fap 13,23)

Au ajuns în frumoasa cetate a celor şapte coline, Antiohia, în munţii Pisidiei. Barnaba şi Paul intră în sinagogă în ziua de sabat şi le vorbesc evreilor cu încredere. Îşi amintesc istoria poporului, o istorie care este aşteptarea unui Mântuitor. Ei pot anunţa, în sfârşit, că Mântuitorul a sosit: acum se pot bucura. Dar cei doi apostoli, aşa cum a spus Isus, trebuie să fie respinşi şi să fugă.

16 / 5

„Dacă-mi slujeşte cineva, Tatăl meu îl va cinsti.” (In 12,26)

Ce promisiune minunată! Însuşi Dumnezeu Tatăl îl cinsteşte pe acela care îl slujeşte pe Fiul său Isus! De aceea, şi noi îl cinstim pe cel care l-a slujit pe Isus, regretând totodată că sunt creştini care nu fac acest lucru. Astăzi îl venerăm pe Fericitul Vladimir Ghika, care a slujit Biserica şi, pentru credinţa sa, a suferit chinuri şi moarte. Îl cinstim gata fiind să slujim Biserica şi să suferim martiriul pentru Domnul.

17 / 5

„Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl.” (In 14,11)

Isus îi răspunde lui Filip, care îl întreabă dacă îl poate vedea pe Tatăl. El este surprins: credea că discipolul înţelesese deja că Fiul lui Dumnezeu trăieşte aceeaşi viaţă cu a Tatălui său. De aceea, îi spune: „Cine m-a văzut pe mine, l-a văzut pe Tatăl”. Dacă trăieşti unit cu Isus, eşti în comuniune deplină şi cu Tatăl său: ai în tine plinătatea vieţii sale.

18 / 5

„Dumnezeu a fost glorificat în el.” (In 13,32)

Iuda a ieşit şi nimeni nu ştie de ce. Isus ştie şi ne spune. El nu ne spune un motiv superficial, ci ceea ce vede Dumnezeu însuşi. Fapta lui Iuda îi va da lui Dumnezeu ocazia de a realiza misterul iubirii sale cele mai profunde, cea pe care Isus o va dezvălui pe cruce.

19 / 5

„Cine mă iubeşte va fi iubit de Tatăl meu.” (In 14,21)

Îţi mulţumim, Doamne Isuse, că ne descoperi căile Tatălui. Când te iubim, suntem una cu tine, pentru că iubirea uneşte, iubirea adevărată transformă, iubirea ne îndumnezeieşte. Voi încerca să te iubesc cu mici gesturi şi mici ascultări. Îi voi mulţumi Tatălui pentru iubirea pe care o are pentru tine.

20 / 5

„I-au încredinţat Domnului.” (Fap 14,23)

Este vorba de Barnaba şi Paul, care se întorc în oraşele pe care le-au vizitat deja. După ce se roagă, ei îi încredinţează Domnului pe noii credincioşi aleşi pentru a fi prezbiteri. Domnul este cel care îi va lumina, cu lumina Duhului Sfânt, pentru a ajuta comunităţile să rămână înrădăcinate cu fidelitate în evanghelie.

21 / 5

„Lucruri mari a făcut Dumnezeu cu ei.” (Fap 15,4)

Este vorba din nou despre Paul şi Barnaba: ei sosesc la Ierusalim şi povestesc prima lor experienţă de misionari în Cipru şi în regiunile centrale ale Turciei de astăzi. Ei nu se laudă, ci îl laudă pe Dumnezeu: cel care deschide inimile evreilor şi ale păgânilor pentru a accepta evanghelia.

22 / 5

„Prin harul Domnului Isus suntem mântuiţi.” (Fap 15,11)

Petru este cel care recunoaşte ceea ce s-a întâmplat în timpul misiunii lui Barnaba şi Paul. Prin ei, Dumnezeu însuşi a fost prezent şi a acţionat cu putere. Mântuirea, adică adeziunea la Isus, a venit ca un dar pentru neamuri, dar nici pentru evrei nu există mântuire fără Isus al cărui nume înseamnă „Dumnezeu salvează”.

23 / 5

„Eu v-am ales pe voi.” (In 15,16)

Îţi mulţumesc, Doamne Isuse! Ţi-ai îndreptat privirea spre mine pentru a mă alege şi a mă alătura tuturor discipolilor care te-au ascultat şi ţi-au oferit iubirea lor. Cu siguranţă, nu ai găsit în mine nimic care să merite atenţia ta, dar acum este atenţia ta care mă face să fiu demn de tine, să colaborez cu tine. Tu eşti cel care dăruieşti şi sfinţeşti.

24 / 5

„Treci în Macedonia, ajută-ne!” (Fap 16,9)

Este o viziune sau un vis ceea ce i se întâmplă Sfântului Paul în timpul nopţii. El se simte chemat de un străin, dar simte că are nevoie să-l cunoască pe Isus. Paul se supune, împreună cu colaboratorii săi. Şi iată-i în Europa, în nordul Greciei de astăzi. O surpriză din partea lui Isus, care ştie unde va fi primit şi unde va da roade numele său.

25 / 5

„Tatăl este mai mare decât mine.” (In 14,28)

Isus continuă să aibă încredere în apostoli. El îşi anunţase plecarea din această lume pentru a se întoarce la Tatăl. Ar trebui să fie un motiv de bucurie pentru ei faptul că Domnul şi Învăţătorul lor este la Tatăl pentru a se bucura de plinătatea sa şi pentru a conduce împreună cu el comunitatea credincioşilor. Motiv de bucurie care îi va susţine în orice efort.

26 / 5

„Domnul i-a deschis inima.” (Fap 16,14)

Când un păcătos începe să se intereseze de Isus, este un semn că Dumnezeu însuşi lucrează în el. Sfântul Paul a anunţat moartea şi învierea Domnului, iar Lidia, o comerciantă, începe să creadă cu bucurie. Credinţa care se naşte în inima acestei femei este o minune, asemenea credinţei care se maturizează în inima mea.

27 / 5

„Paul şi Sila, în închisoare, cântau imnuri lui Dumnezeu.” (Fap 16,25)

Erau în închisoare, nu pentru vreo nelegiuire, ci pentru că au eliberat o sclavă de prezenţa unui demon ghicitor. Stăpânii ei, în loc să se bucure de această eliberare, s-au răzbunat pe apostoli, pentru că ei nu mai aveau de câştigat de pe urma prezicerilor femeii. Paul şi Sila, chiar şi în închisoare, se simţeau ca acasă şi cântau laudele lui Dumnezeu.

28 / 5

„Când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs.” (Fap 17,32)

Oare cine nu ar râde de cei care vorbesc despre morţii care învie? În schimb, nu râdem de acela care moare din iubire şi nu ne mirăm că nici Dumnezeu nu râde de el şi nu-l lasă în moarte. De acum înainte, Paul va anunţa nebunia morţii lui Isus pe cruce înainte de a vorbi despre învierea sa.

29 / 5

„Voi să staţi în cetate.” (Lc 24,49)

Isus le dă ultimele instrucţiuni discipolilor. Aceştia nu sunt încă pregătiţi să meargă în toată lumea, deoarece Duhul Sfânt nu a venit peste ei. Ei trebuie să-l aştepte încă. Dacă se supun, Duhul Sfânt va veni. Isus poate să se înalţe la cer, să dispară din ochii lor. Ei rămân singuri, dar cu promisiunea Duhului care va veni să-i călăuzească.

30 / 5

„Întristarea voastră va deveni bucurie.” (In 16,20)

Isus nu se teme să le vorbească discipolilor despre moartea sa. El ştie că nu este un eşec, ci împlinirea celei mai mari iubiri, darul perfect şi total al vieţii sale. Şi discipolii se vor bucura când îl vor vedea la Tatăl din ceruri. Martirii se bucură să moară cu el şi pentru el.

31 / 5

„Binecuvântat este rodul sânului tău.” (Lc 1,42)

Luna mai se încheie cu sărbătoarea care celebrează întâlnirea Mariei cu Elisabeta sau, mai degrabă, a lui Ioan cu Isus. Bătrâna este cea care, mişcată de bucuria pruncului pe care îl poartă în pântece, deschide gura pentru a o binecuvânta pe tânăra mamă care a venit la ea. Împreună cu ea îl binecuvântează pe Fiul lui Dumnezeu pe care îl ascunde în ea. Ne alăturăm bucuriei şi binecuvântării Elisabetei.