CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 mar 2019

MARTIE Calendar 2019

MARTIE 2019

1/3

„Ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu despartă”. (Mc 10,9)

Lucrările lui Dumnezeu nu trebuie ruinate sau distruse. Cea mai frumoasă lucrare este unirea soţilor, o unire care formează mediul cel mai potrivit pentru creşterea şi maturizarea copiilor, pentru seninătatea şi bucuria lor. Există multe ispite împotriva acestei unităţi, iar unele apar în inima omului. Soţul şi soţia vor fi atenţi în fiecare zi pentru a-şi cultiva sentimentele de afecţiune reciprocă şi pentru a nu se pune în situaţia de a le lăsa să se nască faţă de alte persoane.

2/3

„Domnul l-a creat pe om din pământ”. (Sir 17,1)

Înainte de a citi întregul fragment, vom lăsa o invocare a Duhului Sfânt să curgă din inimile noastre. Vom descoperi minuni! Tatăl ne-a creat din ţărână, ca să rămânem mereu umili şi sărmani înaintea lui; ca să nu încetăm nicio clipă să fim cerşetori ai suflării sale dătătoare de viaţă. Astfel vom putea gusta dulceaţa, atotputernicia şi darurile veşnice ale iubirii sale.

3/3

„Scoate mai întâi bârna din ochiul tău”. (Lc 6,42)

Pentru a-ţi da seama de bârna care este în ochiul tău e nevoie de mult, mult timp; atât de mult, încât îţi mai rămâne puţin să te preocupi de paiele altora! Numai cei care au făcut această „lucrare” cu ei înşişi îi pot ajuta într-adevăr pe alţii: vor fi o călăuză de încredere, atenţi la vocea Duhului, şi vor şti să scoată cuvinte bune din inima lor pentru a-i ajuta pe alţii să-l urmeze pe Isus, adevăratul Învăţător.

4/3

„Fericit este omul căruia i s-a iertat fărădelegea”. (Ps 31,2)

Binecuvântat este omul care nu are o mască pentru a ascunde ceea ce are înăuntru. Binecuvântat este cel care îşi încredinţează toată sărăcia în marea milostivire a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, uneori, fără să ne dăm seama de aceasta, ne îndreptăm spre o atitudine duplicitară: îi spunem Domnului că îl iubim, dar în profunzime acordăm mai multă importanţă altui lucru. La fel a făcut şi omul din evanghelia de astăzi: nu a cunoscut adevărata fericire şi a plecat trist, înşelat de propriile sale bogăţii.

5/3

„Cel care face pomană aduce jertfă de laudă”. (Sir 35,4)

Noi, creştinii, facem parte dintr-o singură familie, în care primul loc îi revine Domnului. Tatăl de familie, cu munca pe care o prestează, cu inima sa generoasă faţă de cei săraci, este aduce laudă Tatălui. Tot aşa şi persoana consacrată, care consacră rugăciunii partea cea mai bună a forţelor sale, aduce laudă Domnului. Domnul se simte iubit într-adevăr, de unul şi de celălalt, şi datorită lor poate să împartă binecuvântarea sa asupra lumii.

6/3

„Întoarceţi-vă la mine din toată inima voastră, cu post, cu plâns şi cu jale”. (Il 2,12)

Domnul ne oferă un timp de har pentru a ne întoarce „cu toată inima noastră”. Să începem acest timp cu post şi cu o celebrare penitenţială care ne implică pe toţi, ca o unică mare familie. Zi de zi, vom merge înspre Paştele lui Isus. Să lăsăm ca rugăciunea şi cuvântul său să trezească în noi – după expresia dragă a papei Francisc – „ruşinea păcatului nostru”: vom cunoaşte mai multe despre bucuria şi libertatea deplină pe care Isus le-a câştigat pentru noi prin suferinţele sale, prin crucea sa.

7/3

„Căci el este viaţa ta şi lungimea zilelor tale”. (Dt 30,20)

În Vechiul Testament, longevitatea este văzută ca un semn al armoniei dintre om şi Dumnezeu. Din cei peste nouăzeci de ani ai lui Noe, în psalmi se coboară la „şaptezeci sau optzeci, pentru cei mai în putere”. În zilele noastre, ştiinţa îi măreşte, dar ceea ce ni s-a amintit ieri este încă adevărat: „praf eşti şi în praf te vei întoarce”. De fapt, viaţa din această lume nu este condiţia noastră definitivă: Tatăl ne-a pregătit chiar... eternitatea!

8/3

„Îl vei chema pe Domnul şi el îţi va răspunde: «Iată-mă!»”. (Is 58,9)

Domnul ne dă un timp de har pentru a ne reînnoi viaţa, aşa ea va fi plăcută în ochii lui şi ne vom bucura de prietenia sa, de ajutorul său puternic. Astăzi, pagina Vechiului Testament ne arată calea: rugăciunea şi jertfa sunt plăcute Tatălui atunci când sunt născute din iubire, o iubire care se poate numi adevărată dacă devine un instrument de milostivire faţă de fiii săi şi fraţii noştri cei mai săraci şi mai nevoiaşi.

9/3

„Domnul te va călăuzi mereu”. (Is 58,11)

Cât de frumoasă este această promisiune! Ea este precedată însă de cinci „dacă”, ce pot fi rezumaţi astfel: „Dacă vei participa la iubirea mea pentru cel asuprit, cel flămând, cel îndurerat; dacă vei fi milostiv cu vecinul tău, aşa cum sunt eu, Domnul tău…” Da, Domnul este întotdeauna gata să mă ţină de mână şi să-mi ofere lumină şi har. În acest Post Mare voi încerca să fiu gata să pot semăna cu el.

10/3

„Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora”. (Lc 4,8)

În deşert, diavolul i-a cerut lui Isus să-l adore şi i-a promis în schimb toate împărăţiile pământului. Isus însă îl iubea pe Tatăl său... Duhule Sfinte, călăuzeşte-ne în acest Post Mare aşa cum l-ai călăuzit pe Isus în deşert: vom şti să recunoaştem şi să alegem voinţa Tatălui, chiar dacă ne va duce pe căi anevoioase şi ne va cere să murim pentru noi înşine. Vom creşte astfel ca fii ai săi, purtători puternici şi bucuroşi ai vieţii sale, ai iubirii şi binecuvântării sale.

11/3

„Fiţi sfinţi, căci sfânt sunt eu, Domnul Dumnezeul vostru”. (Lev 19,2)

Dacă nu sunt sfânt, adică dacă nu fac ceea ce face Dumnezeu în care spun că cred, dar nu îi semăn, ce mărturie dau? Niciuna. De fapt, îl fac să lase o impresie proastă, îl discreditez în ochii celor care încă nu cred în el. Dar care este sfinţenia sa? Este iubirea: o iubire prezentă în fiecare dintre poruncile sale, iubire ascunsă într-un pahar de apă dăruit cu bucurie.

12/3

„Şi nu ne duce pe noi în ispită”. (Mt 6,13)

Recunoaştem acest cuvânt, face parte din rugăciunea care ne-a fost dată de Isus: „Tatăl nostru”. Deşi ne vom ruga în continuare: „Nu ne induce în ispită”, vom fi întotdeauna siguri că nimic rău nu poate veni la noi de la Tatăl, căci el nu ne împinge în ispită. În ispită, care poate deveni dovada fidelităţii noastre, el este aproape de noi, ne protejează, „ne încununează cu victorie”, ne eliberează de cel care vrea să ne facă să cădem. El doreşte totuşi să-i cerem cu încredere smerită acest lucru.

13/3

„Fiecare să se întoarcă de la calea lui cea rea”. (Iona 3,8)

Poporul din Ninive a căzut în păcate foarte grave, dar la cuvântul profetului, începând cu regele, a făcut o pocăinţă serioasă, cerând de la Domnul îndurare. Şi Domnul, cu o compasiune atât de mare încât l-a indignat pe profet, a schimbat decizia de a pedepsi poporul şi i-a iertat. Iar noi, care îl contemplăm pe Isus pe cruce pentru păcatele noastre, oare nu vom cere iertare, cu durere şi încredere deplină?

14/3

„Eliberează-ne din mâna duşmanilor noştri”. (Est 4,17)

În Postul Mare suntem invitaţi să ne luptăm cu duşmanii noştri. În astfel de momente triste, de violenţă şi războaie, este important să ne amintim că duşmanul nostru nu sunt oamenii. Vrăjmaşul nostru este orice dorinţă, orice obicei, orice înclinaţie, orice idee, orice curent de gândire care ne îndepărtează pe noi şi pe alţii de la cel care ne iubeşte ca un Tată. Cu încredere, Tată, te rugăm: eliberează-ne din mâna duşmanilor noştri! Începe cu cei din inima noastră!

15/3

„Va trăi şi nu va muri”. (Ez 18,28)

Tatăl nostru, prin Isus şi prin toţi fraţii care au încheiat deja în mod victorios calea vieţii, ne asigură: este posibil să ne îndepărtăm de ceea ce nu este plăcut Domnului. Acesta este timpul favorabil; dorim să ne implicăm împreună ca să trăim o viaţă nouă cu Isus cel înviat.

16/3

„Iubiţi pe duşmanii voştri”. (Mt 5,44)

De ce ne cere Isus atât de mult? Pentru că iubirea lui Dumnezeu pe care el ne-a descoperit-o este imensă. Dacă iubim numai atât cât ne permite mentalitatea umană şi raţiunea noastră, nu suntem ucenicii săi, nu credem în el, nu suntem creştini. Isus vrea să pună în noi dorinţa de a fi ca Tatăl. Şi pentru a împlini această dorinţă, care este imposibilă în sine, ni-l dă pe Duhul Sfânt. Duhul lui este cel care ne face capabili să iubim perfect, ca Dumnezeu!

17/3

„Isus se afla singur”. (Lc 9,36)

Pe munte, cei trei ucenici au văzut slava lui Isus şi au fost încântaţi; i-au văzut pe Moise şi pe Ilie şi au auzit cuvântul de sus. Apoi, „Isus a rămas singur”. O prezenţă simplă, umilă, uneori respinsă de oameni. Dar ucenicii ştiu acum că plăcerea Tatălui este în Isus; doar cu Isus ei păşesc spre el.

18/3

„Daţi şi vi se va da”. (Lc 6,38)

Este o pomană pe care toţi o putem face cu generozitate, cu mărinimie: să dăm iertare, să dăm pace, să dăm un zâmbet, să dăm un salut, să dăm respect, să dăm cinste; să dăm fratelui ceea ce hrăneşte viaţa, nu moartea! Tatăl va împlini promisiunea care ne-a fost făcută de Isus!

19/3

„Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta”. (Mt 1,20)

Este solemnitatea sfântului Iosif, care a devenit în multe părţi sărbătoarea taţilor. De data aceasta, pregătirea cadoului vă revine vouă, copiilor! Oferă-i tatălui tău darul unei rugăciuni frumoase şi o zi plină de ascultare. Atunci Domnul va trimite îngerul său pentru a-i aduce curaj şi putere tatălui tău.

20/3

„Doamne, ascultă glasul cauzei mele”. (Ier 18,19)

Profetul Ieremia, care şi-a iubit poporul şi a devenit el însuşi mijlocitor pentru acesta înaintea Domnului, este acum persecutat de acelaşi popor. E ceea ce se întâmplă cu aceia care, printr-o viaţă credincioasă faţă de evanghelie şi prin propriul cuvânt, proclamă calea Domnului. Aceşti oameni, prieteni ai lui Dumnezeu şi ai semenilor lor, nu răspund răului cu rău; în schimb, ei se îndreaptă către Domnul, venit la noi ca Miel, şi îi cer mântuirea pentru ei înşişi şi pentru aceia care le fac rău.

21/3

„Eu, Domnul, cercetez inima”. (Ier 17,10)

Mulţumesc, Tată, pentru acest cuvânt al tău. Nu mă sperie, dimpotrivă, îmi dă pace şi uşurare. Tu însuţi ai spus că inima doar cu greu poate fi vindecată; dar pentru tine nimic nu este imposibil! Îţi mulţumesc că vezi câte răni şi slăbiciuni au nevoie de mâna ta care iartă, ridică, vindecă şi dă viaţă.

22/3

„În cele din urmă l-a trimis pe fiul său”. (Mt 21,37)

Tată, din aceste cuvinte ale lui Isus înţeleg cât de mare este iubirea ta pentru mine: văzându-mă singur, fără viaţă, fără iubire, fără bucurie, tu mi-l trimiţi pe Fiul tău. Ai încercat în orice alt mod, dar numai sacrificiul tău, numai sacrificiul celui pe care-l iubeşti m-a putut salva. Mereu îţi voi mulţumi! Întotdeauna vreau să te întâlnesc, Isuse, chiar şi atunci când, în iubirea ta, mă faci să mă lepăd de mine şi de egoismul meu.

23/3

„Acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă”. (Lc 15,24)

Această frază, pe care Isus o aşază în gura tatălui care sărbătoreşte întoarcerea fiului rebel şi desfrânat, ne provoacă la o schimbare. Ne face să depăşim gândirea umană care instinctiv răsplăteşte pe cei buni şi pedepseşte pe cei răi. Ne face să trecem de la justiţia omenească la iubirea divină. Cel care pentru Tatăl este fiu, pentru mine este frate: nu voi sărbători şi eu, participând la bucuria Tatălui meu? Oare nu-l voi îmbrăţişa pe fratele care se întoarce?

24/3

„Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta”. (Lc 13,8)

Îţi mulţumesc, Isuse, că mijloceşti pentru noi şi pentru fiecare oferi Tatălui truda ta, suferinţa ta, viaţa ta. În Biserica ta sfântă, te îngrijeşti de fiecare dintre noi: vrei să ne prezinţi Tatălui strălucind de lumina ta. Fă tot ce consideri necesar, Isuse! Smulge de la noi ceea ce ne ia viaţa! Noi ne încredem în iubirea ta.

25/3

„Nu te teme, Marie”. (Lc 1,30)

„Nu te teme, Marie!” Cuvântul pe care îngerul îl adresează Mariei este cuvântul lui Dumnezeu, acel Dumnezeu care este Tată, care este atotputernic în iubire. Îşi îndeplineşte promisiunea, planul de mântuire: îl trimite pe Fiul său, Isus. Acum putem spune: „Nu te teme, ... (pune numele tău)”; din moment ce îl primeşti pe Isus, nu trebuie, nu mai poţi să te temi! Îţi mulţumesc, Marie, pentru că l-ai primit pe Isus pentru tine şi pentru noi!

26/3

„Stăpânului i s-a făcut milă”. (Mt 18,27)

Isus răspunde la întrebarea lui Petru: „De câte ori să-l iert?” Isus vrea să-l înveţe să renunţe la calcule. Pentru aceasta el îi arată inima Tatălui său şi îl invită să preia compasiunea care domneşte în ea. Atunci Petru nu va putea face altceva decât să iubească întotdeauna; nu va putea decât să ierte.

27/3

„Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc”. (Mt 5,17)

Datorită lui Isus, datorită faptului că s-a dăruit pentru noi pe cruce, putem să primim darul Duhului Sfânt. Aceasta ne face să trăim o relaţie de iubire, o relaţie filială cu Tatăl, oferind astfel o nouă lumină cuvintelor sale şi ajutându-ne să le trăim. Isus este într-adevăr împlinirea revelaţiei!

28/3

„Cereau de la el un semn din ceruri”. (Lc 11,16)

Această cerere adresată lui Isus este absurdă! El tocmai alungase un demon, iar omul, înainte mut, acum începuse să vorbească. Unii spuneau că Isus a făcut această minune cu puterea Satanei, alţii continuau să îi ceară un semn în evenimentele naturale. Ei sunt cu adevărat „încăpăţânaţi”, ca aceia pe care Dumnezeu îi admonestează prin gura lui Ieremia. Îţi cer iertare, Tată, pentru că am lăsat să cadă în gol multe cuvinte preţioase şi multe semne ale iubirii tale. Fă-mă umil pentru a primi „semnul” pe care tu mi-l oferi mereu cu bucurie!

29/3

„Ascultă, Israele”. (Mc 12,29)

Răspunsul neplăcut pe care l-am dat în seara trecută mi-a deranjat pacea, rugăciunea şi relaţia mea cu acea persoană. Isuse, mi-ai dat harul să cer iertare şi să o primesc. Acum voi fi mai atent: înainte de a-mi deschide gura, voi asculta ceea ce ai pus în inima mea. Eşti acolo şi tu eşti Tatăl meu: vreau să primesc viaţa numai de la tine!

30/3

„Fariseul, stând în picioare, se ruga în sine”. (Lc 18,11)

„În sine” este un mic detaliu care totuşi spune multe. Fariseul care se ruga în templu în faţa vameşului era plin de sine şi închis în sine. În realitate, el nu se ruga, nu se adresa lui Dumnezeu, ci sieşi. El se lăuda înaintea lui Dumnezeu şi îi dispreţuia pe ceilalţi. Desigur, pot să-i mulţumesc Domnului pentru că m-a ajutat să nu comit răul, ba mai mult, chiar trebuie să o fac, dar nu pot să mă laud: totul este harul lui.

31/3

„Mă voi ridica şi mă voi duce la tatăl meu”. (Lc 15,18)

Voi face un efort şi voi merge la cel care m-a voit şi m-a creat, la cel care mă iubeşte. Îmi voi încredinţa înşelăciunea şi păcatul meu, singurătatea mea, dezamăgirea şi marea mea sărăcie interioară. Ştiu că el mă aşteaptă, mă primeşte. În sacramentul Bisericii sale, el îmi dă certitudine. Din iubirea lui, voi mai avea viaţă.