CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 mar 2025

MARTIE Calendar 2025

MARTIE 2025

Martie 2025

1 / 3

„Îi binecuvânta punându-şi mâinile peste ei.” (Mc 10,16)

Isus se bucură când părinţii îşi aduc copiii la el; îi îmbrăţişează cu bucurie şi îi binecuvântează. Copiii se lasă iubiţi. Isus poate să domnească peste cei care sunt asemenea lor, pentru că, fiind simpli şi umili, sunt potriviţi să colaboreze cu el.

2 / 3

„Discipolul nu este superior învăţătorului.” (Lc 6,40)

Isus a proclamat fericirile, iubirea faţă de duşmani, milostivirea, iertarea. El ştie că este Învăţătorul şi Domnul, şi poate spune acest lucru cu adevărat, pentru că vine de la Tatăl. El îl călăuzeşte pe orb ca să nu cadă în groapă, el este capabil să scoată paiul din ochiul nostru, pentru că în ochii lui nu este nicio bârnă. Ferice de cei care se lasă călăuziţi de tine în umilinţă!

3 / 3

„Isus, privindu-l fix, l-a îndrăgit.” (Mc 10,21)

Isuse, tu îi iubeşti pe toţi oamenii şi îţi îndrepţi privirea spre ei. Acel tânăr care a alergat la tine ar fi fost pregătit pentru Împărăţia ta, căci păcatul nu l-a ruinat. Ar fi fost de ajuns să-şi elibereze inima de iubirea de bogăţii pentru a o umple cu a ta, „bunul Învăţător”. În acest an jubiliar îţi vom face bucurie, Domnul nostru, prin adeziunea noastră fermă la tine.

4 / 3

„Noi te-am urmat.” (Mc 10,28)

Este bine să auzi pe cineva spunând că îl urmează pe Isus! Dar este chiar aşa? Petru îl urma, dar aşteptând cumva o recompensă. Iubirea lui nu era gratuită. Isus îl asigură totuşi: va avea o răsplată mai bună decât îşi poate el imagina, chiar dacă va fi însoţită de persecuţie.

5 / 3

„Roagă-te Tatălui tău care este în ascuns.” (Mt 6,6)

Începem Postul Mare, o perioadă în care Biserica ne invită să fim atenţi la modul în care practicăm faptele bune. Una dintre ele este rugăciunea. Ne vom ruga cu adevărat, dar învăţând de la Isus, care se retrăgea în locuri izolate, singur cu Tatăl. Vom fi, de asemenea, în intimitate cu Tatăl, care îşi va revărsa iubirea în noi şi ne va reînnoi.

6 / 3

„Fiul Omului trebuie să sufere multe.” (Lc 9,22)

Biserica, mama noastră, ne oferă la începutul Postului Mare acest cuvânt, această revelaţie a lui Isus. În călătoria vieţii, care este Postul ce ne conduce la adevăratul Paşte veşnic, vom şti să suferim cu Isus, în mod liber, fără a fi trişti.

7 / 3

„El va zice: «Iată-mă!»” (Is 58,9)

Domnul vede cum oamenii practică postul. De aceea, el îi porunceşte profetului să strige: „Nu aşa se posteşte!”. A vrut să spună: „Mă dezgustaţi! Postiţi ca să-mi faceţi o impresie bună, dar văd că nu iubiţi, nu aveţi milă faţă de cei care suferă de foame şi de sclavie. Când veţi face pocăinţă, vă voi răspunde: «Iată-mă!»” şi vă voi face să vă bucuraţi de prezenţa mea mântuitoare.

8 / 3

„Domnul te va călăuzi mereu.” (Is 58,11)

Timpul Postului Mare este un timp de reedificare, de reînnoire, de re-creare a vieţii noastre conform planului Tatălui. Ne cheamă pe noi, păcătoşii, să ne lăsăm îmbrăţişaţi şi iertaţi de el. El vrea să ne ţină de mână şi să transforme degetul nostru arătător într-o mână întinsă cu generozitate către toţi fraţii şi surorile noastre.

9 / 3

„Pe Domnul Dumnezeul tău îl vei adora.” (Lc 4,8)

Ieri am auzit promisiunea: „Domnul te va călăuzi întotdeauna”. Astăzi răspundem iubirii sale închinându-ne numai lui, adică punându-l pe Tatăl mai presus de toate dorinţele, consideraţiile, motivaţiile, sentimentele, îndoielile noastre... Şi asta pentru că el este Tatăl nostru, iar noi, ca Isus şi cu Isus, fiind copiii săi iubiţi, îl iubim în orice situaţie, pentru a recunoaşte şi a depăşi orice ispită.

10 / 3

„Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu.” (Mt 25,34)

Cât de mult îţi doreşti, Isuse, să rosteşti aceste cuvinte, să deschizi cerul tău, braţele tale tuturor, când în faţa ta „se vor aduna toate popoarele„! Te bucuri să vezi fiecare act de iubire faţă de cei care suferă. Fiecare act e o iubire îndreptată spre tine chiar şi atunci când cei care îl săvârşesc nu ştiu asta, pentru că nici măcar nu te cunosc.

11 / 3

„Sfinţească-se numele tău!” (Mt 6,9)

Îmi doresc şi eu ca în modul meu de a trăi să se poată vedea sfinţenia Tatălui, care vrea să facă bine tuturor, „răi şi buni”, şi să-i adune în jurul fiului său Isus. El doreşte, de asemenea, să vadă în noi gândurile sale, să audă de la noi cuvintele sale şi să recunoască, în tot ceea ce facem, iubirea sa.

12 / 3

„Aici este unul mai mare decât Solomon.” (Lc 11,31)

Isus ştie că totul în Scriptură vorbeşte despre el: chiar şi Solomon, regele înţelept, regele păcii, este o imagine a sa. Iar el nu aşteaptă decât să aducă lumină, înţelepciune şi pace în viaţa noastră: aşteaptă ca încrederea noastră să înflorească. Îţi mulţumesc, Isuse, pentru că îmi răspunzi la toate întrebările, chiar şi cele mai profunde, şi îmi dai pacea ta!

13 / 3

„Fă-te cunoscut în timpul suferinţei noastre.” (Est 4,17r)

Regina Estera, în rugăciunea ei sinceră pentru poporul aflat în primejdie, îl laudă pe Dumnezeul lui Abraham. Este neliniştită şi se simte ea însăşi în pericol de moarte, dar se încrede cu umilinţă şi pe deplin în Domnul. El va răspunde rugăciunii ei, precedată de zile de post şi susţinută de un mare curaj, şi îşi va manifesta prezenţa salvatoare.

14 / 3

„Du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău.” (Mt 5,24)

Comuniunea cu Domnul implică şi comuniunea cu fraţii, cu toţi fiii săi. La fel se întâmplă şi în familie: o mamă sau un tată nu se simte pe deplin iubit şi în comuniune cu copiii săi care sunt în duşmănie. „Mergi mai întâi şi împacă-te cu fratele tău!” Lecturile din Postul Mare ne îndeamnă să facem primul pas... Şi toţi, atunci, vor cânta: Aleluia!

15 / 3

„Deveniţi fiii Tatălui vostru.” (Mt 5,45)

Copiii primesc viaţa, viaţa biologică, de la părinţii lor şi se aseamănă cu ei. Aşadar, eu sunt un copil al lui Dumnezeu Tatăl pe deplin atunci când accept căile sale şi mă asemăn cu el, iertând şi iubind liber, fără a exclude pe nimeni. Îţi mulţumesc, Isuse, pentru darul de a putea trăi ca un fiu al lui Dumnezeu, asemenea ţie!

16 / 3

„În timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat.” (Lc 9,29)

În cea de-a doua duminică din Postul Mare contemplăm Schimbarea la faţă a lui Isus. În acest an, ea ne este relatată de Luca, evanghelistul milostivirii şi al rugăciunii. „În timp ce se ruga”, în timpul rugăciunii: rugăciune adevărată, smerită, disponibilă... Tocmai atunci Tatăl poate schimba chiar şi „chipul” nostru, ne poate face mai luminoşi şi mai bucuroşi.

17 / 3

„Tatăl vostru este milostiv.” (Lc 6,36)

Milostiv este cel care are o inimă pentru cei sărmani. Avem un Tată care, asemenea unui adevărat tată, sau ca o mamă adevărată, ne vede ca pe nişte sărmani, întotdeauna, puţin sau mult suferind din cauza egoismului şi a mândriei pe care, ca nişte fii ai lui Adam, le purtăm cu noi. El ne iubeşte, vrea să ne ridice; o face dându-ne tot ce are: pe Isus, prezent şi activ în Biserica sa.

18 / 3

„Unul este maestrul vostru: Cristos.” (Mt 23,10)

Isus se adresează mulţimii şi discipolilor, dar îmi spune şi mie, nouă, familiilor, parohiei: „Unul singur este călăuza voastră, Cristos”. Când îl vom avea doar pe el drept călăuză şi îl vom asculta, vom avea bucurie, pace şi orice bine. Îţi mulţumesc, Isuse, pentru Biserica Catolică, pentru slujirea cateheţilor şi a preoţilor şi pentru modul în care, prin ei, ne ghidezi cu siguranţă în alegerile vieţii pentru a construi împărăţia ta.

19 / 3

„Eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu.” (Lc 2,49)

Aceste cuvinte ale lui Isus, adresate Mariei şi lui Iosif, dezvăluie maturitatea lui în relaţia cu Tatăl său ceresc. Ele luminează relaţia dintre părinţi şi copii. Aceştia sunt întotdeauna, chiar şi pentru ei, un dar de la Dumnezeu. Părinţii îl vor asculta pe Dumnezeu, ajutându-i astfel pe copii să descopere şi să trăiască după voinţa lui. Taţii şi mamele au o misiune din ce în ce mai preţioasă pe măsură ce copiii lor cresc. Iosif a îndeplinit-o pentru Isus în tăcere plină de rugăciune.

20 / 3

„Binecuvântat este bărbatul care se încrede în Domnul.” (Ier 17,7)

Nu cel care reuşeşte să facă lucruri mari, admirate de oameni, sau chiar în Biserică, ci acela care „se încrede în Domnul” este binecuvântat, este plăcut Tatălui, este primit în inima lui: va primi iubirea lui, va fi instrumentul lui. Isus ne vorbeşte în evanghelie despre sărmanul Lazăr, care s-a încrezut în Domnul ani de zile şi acum se bucură de cea mai adevărată binecuvântare.

21 / 3

„Domnul a făcut acest lucru.” (Mt 21,42)

Dumnezeu este cu adevărat Tatăl nostru: el cunoaşte rând pe rând toate momentele vieţii noastre. Când vom trăi cu această încredere, vom descoperi iubirea ascunsă a Tatălui: aşa cum Iosif, vândut de fraţii săi, a descoperit că această nenorocire devenise o binecuvântare tocmai pentru ei, tot aşa Isus, pus pe cruce de conducătorii poporului, le-a oferit posibilitatea de a se mântui tocmai prin sângele său.

22 / 3

„Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu.” (Lc 15,18)

Asemenea fiului despre care vorbeşte parabola, şi eu sufăr când mă îndepărtez de iubirea Tatălui, când trăiesc în pretenţii, în judecăţi faţă de alţii şi în egoism. Dar, prin rugăciunea fraţilor şi a sfinţilor, făcând pocăinţă, se întoarce şi în mine Duhul Sfânt, iar eu prind curaj şi încredere să mă întorc ca să mănânc pâinea milostivirii Tatălui.

23 / 3

„Stăpâne, mai lasă-l şi anul acesta.” (Lc 13,8)

Infinit de bun şi răbdător este Tatăl nostru! După ce l-a dat pe Fiul său, răstignit şi înviat pentru noi, ni-l lasă „şi în acest an”. Într-adevăr, Isus, viu în Biserica sa, lucrează pentru fiecare dintre noi: speră să vadă roade, să locuiască în noi cât mai curând. Astfel, moartea noastră nu va fi o nenorocire, precum moartea celor care sunt ucişi în templu de soldaţii lui Pilat sau care rămân sub dărâmăturile turnului de la Siloe.

24 / 3

„Trecând prin mijlocul lor, a plecat.” (Lc 4,30)

Isuse, tu ai vrut să le oferi şi celor din Nazaret darul primit de la Tatăl, despre care tocmai citisei în Isaia: „Duhul Domnului este peste mine...”. Dar pentru ei ai rămas doar „fiul tâmplarului”. Ei nu au vrut să te cunoască, nici nu te-au primit; ba chiar au vrut să te ucidă. Tu ai pus totul în inima Tatălui şi ţi-ai continuat călătoria doar cu el şi discipolii tăi.

25 / 3

„Va fi numit Fiul Celui Preaînalt.” (Lc 1,32)

Isuse, tu ai fost vestit Mariei ca fiu al Celui Preaînalt, fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu, Domn al cerului şi al pământului. Vei lua trup şi sânge din ea, te vei odihni în pântecele ei, vei face primii paşi întinzând mâinile tale mici spre ea. Te ador, Isuse, Dumnezeul meu, atât de iubitor de om, încât te faci fiul lui, încât ai nevoie de el.

26 / 3

„Domnul Dumnezeul nostru e aproape de noi.” (Dt 4,7)

Da, Domnul Dumnezeu şi Tatăl nostru este aproape de noi ori de câte ori îl invocăm. De aceea îl ascultăm şi ţinem cont de cuvintele sale. Viaţa noastră va deveni o revelaţie a înţelepciunii şi a bunătăţii sale, astfel încât să-l caute şi cei care încă nu-l cunosc.

27 / 3

„Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi.” (Lc 11,20)

Isus a scos afară un diavol mut, iar omul mut a început să vorbească. A venit împărăţia lui Dumnezeu! Cel care locuieşte în această împărăţie va vorbi şi va proclama iubirea Tatălui şi va putea recunoaşte iubirea sa în orice eveniment, adică va putea să o binecuvânteze şi va învăţa să trăiască în comuniune plină de bucurie cu fraţii şi surorile sale.

28 / 3

„Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.” (Mc 12,29)

Isus îi răspunde unui lider religios, care l-a întrebat „care este prima poruncă” pe care se bazează toate celelalte. Răspunsul lui Isus este singurul pe care îl simţim ca fiind adevărat şi eliberator. Vom trăi poruncile ca răspunsuri de iubire faţă de cel care ne iubeşte. Viaţa personală, familială şi socială va fi ghidată de iubirea faţă de singurul Domn care s-a descoperit în Isus.

29 / 3

„Cel care se umileşte va fi înălţat.” (Lc 18,14)

Aceasta este concluzia unei frumoase parabole a lui Isus. Doi oameni se roagă; unul îi prezintă lui Dumnezeu faptele sale bune, dar cu mândrie, dispreţuindu-l pe aproapele său; celălalt, care nici măcar nu îndrăzneşte să-şi ridice privirea, îşi recunoaşte propria nimicnicie şi cere îndurare. Îţi mulţumesc, Isuse: poţi interveni în viaţa discipolilor tăi şi îi poţi „înălţa” atunci când găseşti umilinţă în inima lor.

30 / 3

„Îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” (Lc 15,2)

Inima lui Isus este la fel cu a Tatălui: el doreşte ca cei care s-au îndepărtat de el să se întoarcă, îi aşteaptă cu braţele deschise. Isus i-a primit pe păcătoşii care „au venit la el ca să-l asculte”. A fost cea mai mare bucurie a sa, fiindcă pentru ei, adică pentru fiecare dintre noi, s-a întrupat, a murit şi a înviat. Astăzi este cu adevărat o sărbătoare: bucurie în cer şi pe pământ!

31 / 3

„Mergi, fiul tău trăieşte!” (In 4,50)

Acel funcţionar al regelui a crezut în acest cuvânt şi s-a îndreptat către casă.... A văzut cu mare bucurie că acel cuvânt al lui Isus s-a împlinit.. Orice cuvânt al lui Isus este un har, chiar şi atunci când este rostit de un preot sau de un frate: te ajută să mergi în credinţă şi, la timpul potrivit, să simţi lucrarea lui Isus. El este cu adevărat viu şi continuă să iubească chiar şi într-un mod miraculos.