CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 nov 2017

NOIEMBRIE Calendar 2017

NOIEMBRIE 2017

1/11

„Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!” (Mt 5,7)

Cum trebuie să ascultăm fericirile? Ele pun în lumină diferite aspecte ale personalităţii lui Isus! El este cel sărac cu duhul, cel curat cu inima, cel milostiv. Cel care îl imită este fericit, a atins adevăratul statut al omului. Pe el l-au imitat sfinţii, să-l imităm şi noi: vom avea, aşa cum deja am avut, o inimă sensibilă faţă de cei săraci, suferinzi, lipsiţi de apărare. Chiar dacă acest lucru ne va costa, o vom face: Dumnezeu însuşi ne va dărui iubirea sa.

2/11

„Pe cel care vine la mine nu-l voi da afară”  (In 6,37)

Cu încredere că acest cuvânt al tău se va împlini, Isuse, îi aducem la tine, astăzi, pe toţi fraţii noştri răposaţi. Mulţumită puterii tale infinite de a iubi, dovedită pe cruce, ştim că mereu suntem iubiţi de tine! Crucii tale vreau să alătur şi crucea mea de astăzi, pentru ca rugăciunea mea să fie şi mai preţioasă!

3/11

„Luându-l, l-a vindecat şi l-a trimis”. (Lc 14,4)

Compasiunea lui Isus este mereu atentă. El se lasă călăuzit de ea, chiar şi în zi de sâmbătă: ştie că e la fel şi pentru Tatăl lui. Compasiunea faţă de cel care suferă este o lege mai puternică decât oricare alta, este la temelia tuturor legilor. Isuse, fă-mă să fiu asemenea ţie, cu ochii deschişi, ca să-mi dau seama de suferinţele fraţilor mei!

4/11

„Cel care se umileşte va fi înălţat”. (Lc 14,11)

Nu e frumos să fii umilit, dar să te umileşti, da. Cine se umileşte stă la locul lui şi poate fi iubit de toţi, înainte de toate de către Dumnezeu! Cine sunt eu, dacă nu un slab şi sărman viermişor? Dacă acesta stă la locul lui, sub pământ, nimeni nu-i va putea face rău. Dacă iese de la locul lui, oricine îl poate strivi, chiar fără să-şi dea seama.

5/11

„Voi toţi sunteţi fraţi!” (Mt 23,8)

La ce ne slujesc titlurile onorifice? Lui Isus nu-i plac. Slujesc doar propriei glorii deşarte, slujesc adulatorilor, slujesc pentru a ne îndepărta unii de alţii. Noi suntem aşa cum suntem în faţa lui Dumnezeu, mici şi slujitori unii pentru alţii. Titlurile cele mai frumoase sunt acelea care unesc, precum cel de frate. Dar acesta nu e un titlu, ci o realitate!

6/11

„Toate vin de la el, prin el şi pentru el”. (Rom 11,36)

Sfântul Paul încheie în acest fel una dintre doxologiile sale – doxologia este o exprimare prin care se aduce slavă lui Dumnezeu. Ori de câte ori ne gândim la el, nu putem decât să-l admirăm, să-l lăudăm şi să-i mulţumim pentru înţelepciunea sa şi pentru profunzimea şi frumuseţea iubirii cu care ne priveşte, ne ocroteşte şi ne îmbogăţeşte.

7/11

„Plini de bucurie în speranţă”. (Rom 12,12)

Isus ne invită la banchetul de nuntă, adică la bucuria adusă de marea iubire a lui Dumnezeu. Apostolul nu poate decât să repete această invitaţie. Mai întâi ne-a invitat să ne iubim unii pe alţii, întrecându-ne cine iubeşte mai mult, iar acum ne invită la bucurie: cine iubeşte, de fapt, şterge lacrimile celuilalt, dar şi pe ale sale!

8/11

„Plinătatea Legii este iubirea”. (Rom 13,10)

Poruncile ne ajută să trăim faţete diferite ale iubirii, ale carităţii. Îţi mai aminteşti cele zece porunci? Sfântul Paul ne aminteşte câteva dintre ele. Repetă-le iar, în fiecare zi; repetă-le împreună cu copiii tăi, ca să nu le uite: dacă vor uita chiar şi numai una singură, va scădea încrederea ta în ei. Iar dacă tu le uiţi, ce încredere îţi pot acorda ei ţie?

9/11

„Nu faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie!” (In 2,16)

Suntem în templu, cu Isus. El nu suportă ipocrizia. Aici oamenii îl adoră pe Dumnezeu, însă pe lista dorinţelor lor pe primul loc se află banul. El spune aceasta nu prin cuvinte, cât mai degrabă printr-un gest concret: goneşte comercianţii! Alungă tocmeala, chiar şi din lăuntrul tău: cu Dumnezeu nu se negociază contracte! Vrei să-i dai ceva, poate chiar puţin, pentru a avea parte de iubirea lui? Te înşeli: Dumnezeu nu face asta. El te iubeşte deja: de aceea, mulţumeşte-i dăruindu-i totul!

10/11

„Cu ce eşti dator stăpânului meu?” (Lc 16,5)

Toţi suntem îndatoraţi, iar cu Dumnezeu, în ciuda bunelor intenţii, suntem şi incorecţi. Putem recurge la şiretenie. Care? A aceluia care le face donaţii săracilor, pentru a fi lăudat de ei înaintea lui Dumnezeu şi pentru a obţine astfel răsplata lui.

11/11

„Salutaţi-vă unii pe alţii cu o sărutare sfântă”. (Rom 16,16)

Salutul creştinilor este o „sărutare sfântă”: o sărutare care vine din iubirea lui Dumnezeu şi care continuă apoi cu iubirea sa. În acest fel vom reuşi să oferim sărutarea şi celui păcătos, chiar dacă noi suntem păcătoşi. Este o sărutare care nu depinde de portofel, nici de ce este al meu, nici de ce este al tău. Isus ne aminteşte acest lucru!

12/11

„Răspunzând, le-a zis: «Adevăr vă spun, nu vă cunosc»”. (Mt 25,12)

E oare posibil ca din bunătatea lui Isus să vină un cuvânt care exclude? Cum aşa? Cui îi este dat acest răspuns? Acelor persoane care trăiesc fără el, care nu iau lucrurile în serios, care pretind de la el avantaje, fără a-i acorda nici măcar o oră din timpul lor, fără a face ceva pentru a-l întâlni. În realitate, acestea s-au exclus deja singure.

13/11

„Duhul Domnului umple lumea, ţine toate împreună şi cunoaşte orice sunet”. (Înţ 1,7)

Acest cuvânt însoţeşte învăţătura lui Isus legată de iertare şi scandaluri. Fiul lui Dumnezeu îl ascultă pe Dumnezeu şi ia în serios sugestiile sale, altfel scandalizează, adică le arată celorlalţi drumul greşit. Iar cei mici, care încă nu ştiu să discearnă singuri, sunt târâţi spre pierzare.

14/11

„Sufletele celor drepţi sunt în mâna lui Dumnezeu”. (Înţ 3,1)

Cine sunt cei drepţi? Cartea Înţelepciunii ne spune acest lucru: sunt cei încercaţi de Dumnezeu, care au depăşit ceasul încercării. De aceea sunt plăcuţi lui Dumnezeu. Şi-au pus nădejdea în el. Nu e drept acela care face din propria viaţă un imn adus muncii, ori agoniselii, ci acela care face din propria viaţă o ocazie de a arăta înţelepciunea Tatălui. Vezi vreunul pe undeva? Atunci vezi şi mâinile lui Dumnezeu.

15/11

„El i-a făcut la fel şi pe cel mic, şi pe cel mare şi se îngrijeşte de toţi”. (Înţ 6,7)

Privirea lui Dumnezeu nu are preferinţe. El îi priveşte pe toţi cu aceeaşi iubire, dar celui mic îi oferă apărare, pe cel plin de sine, în schimb, îl mustră, ba chiar îl pedepseşte, adică îl lasă să experimenteze consecinţele păcatului. Iubirea tinde să premieze, dar şi să corecteze pe cel care a greşit drumul, pentru ca şi el să poată ajunge la statutul de fiu al lui Dumnezeu. Noi nu putem decât să-i mulţumim, asemenea leprosului samaritean.

16/11

„Pe toate le înnoieşte şi pregăteşte prieteni ai lui Dumnezeu şi profeţi”. (Înţ 7,27)

Înţelepciunea lui Dumnezeu e cea care înfăptuieşte acest lucru. Ea este a lui Dumnezeu şi vine de la el pentru a-l îmbogăţi pe omul care o primeşte. Iar cine o primeşte nu mai este omul de dinainte: devine, încet-încet, prietenul lui Dumnezeu şi chiar profet. Poţi să mergi şi să ceri sfat de la cel care are înţelepciune, fără teama că vei fi înşelat. Nu te adresa celui care e lipsit de înţelepciune, ai grijă!

17/11

„Dacă cineva va căuta să-şi salveze viaţa, o va pierde”. (Lc 17,33)

Salvarea propriei vieţi: este ispita de care Isus a trecut în pustiu şi apoi pe cruce, atunci când i se spunea: „Salvează-te pe tine însuţi”. Dacă noi încercăm să ne salvăm, o facem cu mijloacele noastre şi cu ambiţiile noastre: vom folosi multe forme de egoism, vom înmulţi păcatul nostru.

18/11

„Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8)

Este o întrebare la care nu putem răspunde. Vom spune doar atât: Isuse, vreau ca tu să găseşti vie credinţa mea în tine! Mă voi strădui să fiu mai ferm în credinţă şi în fidelitatea faţă de cuvântul tău. Credinţa va fi apoi ca o temelie şi pentru iubirea mea, iar iubirea curată şi dezinteresată va face să încolţească credinţa în mulţi alţii care vor fi mântuiţi de tine.

19/11

„Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe”. (Mt 25,23)

Ce înseamnă acel puţin peste care a fost fidel slujitorul? Acel puţin se referă la talentele încredinţate lui, la bogăţiile materiale, lucruri ale acestei lumi. Celui care este fidel şi onest cu aceste lucruri, i se pot încredinţa bunurile spirituale, cuvântul pentru a fi răspândit, sacramentele care să fie trăite pentru a face cunoscută iubirea lui Dumnezeu, comunităţile creştine pentru a fi slujite şi a fi ajutate să crească.

20/11

„Ce vrei să-ţi fac?” (Lc 18,41)

Strigase cu glas tare orbul, strigase deranjând sensibilitatea multora. Orbirea şi cerşitul lui erau cele care îi deranjau, însă şi o credinţă strigată atât de vădit într-un ambient unde Irod avea mulţi oameni care ascultau cu suspiciune. Isus nu se preocupă: vrea să-l întâlnească pe acel om şi vrea să-l audă din nou. Credinţa lui trebuie să fie auzită de mulţi, în toate dimensiunile ei, chiar cu acel risc.

21/11

„Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” (Mt 12,48)

Isus îi consideră apropiaţi ai săi nu pe cei care îi sunt rude, ci pe aceia care urmează exemplul său în plinătatea voinţei sale, în trăirea ca fii care îl iubesc pe Tatăl ascultând de el. Mulţumesc, Isuse, pentru claritatea ta!

22/11

„Oricui are i se va da, iar de la cel care nu are se va lua şi ceea ce are”. (Lc 19,26)

Celui care are credinţă, speranţă şi iubire Dumnezeu îi va da curaj, bucurie, fidelitate, pace, lumină, înţelepciune, generozitate. Cel care nu aprofundează şi nu practică nici credinţa, nici speranţa, nici iubirea nu va avea parte de bogăţiile pe care crede că le posedă şi nici de inteligenţa ori priceperea cu care se făleşte.

23/11

„Nu vom asculta de cuvintele regelui, ca să părăsim cultul nostru”. (1Mac 2,22)

Matatia şi fiii săi sunt hotărâţi. Ei ştiu că ordinele regelui, contrare înţelepciunii lui Dumnezeu, duc poporul la ruină. Legile parlamentelor oamenilor sunt mereu confundate cu mesajul lui Dumnezeu. Dacă nu faci un lucru eşti complice la dezastrele care vor decurge din aceasta: violenţe, nedreptăţi, sărăcie şi oprimare. Isus plânge asupra Ierusalimului care nu a ascultat cuvântul profeţilor.

24/11

„Casa mea va fi casă de rugăciune”. (Lc 19,46)

Isus numeşte templul „casa mea”! El ştie că este Fiul lui Dumnezeu şi că are, aşadar, autoritate în casa sa! Templul trebuie să fie doar loc de întâlnire cu Tatăl, adică loc „de rugăciune”. Orice altă activitate, orice acţiune care nu este întâlnire cu Dumnezeu este abuzivă. Acum şi eu sunt templu al lui Dumnezeu: câte cuvinte şi câte acţiuni sunt abuzive în mine! Isuse, purifică-mă!

25/11

„Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii”. (Lc 20,38)

Isus ştie să citească Scripturile şi ştie să le interpreteze într-un mod extraordinar. El este cel care poate face ca şi mintea mea să priceapă cuvântul lui Dumnezeu. Domnul este Dumnezeul lui Abraham: spunând astfel, confirm viaţa lui Abraham, care e mort de secole. O viaţă tainică, desigur, dar reală şi superioară celei pe care reuşesc să mi-o imaginez eu: viaţa „cerească”, va spune sfântul Paul, viaţa pe care o invidiez în sfinţi şi pe care o aştept cu speranţă neclintită!

26/11

„Se vor aduna înaintea lui toate neamurile”. (Mt 25,32)

De multe ori am trecut rapid peste acest cuvânt, fără vreun efect. Acum mă opresc: se vor aduna înaintea lui Isus toate neamurile? Vor fi judecate toate de el? Şi popoarele budiste? Şi ateii? Şi musulmanii? Şi hinduşii? Toţi! Unul singur este judecătorul tuturor, aşadar, cuvântul său este valabil pentru toţi. Nu consider pe nimeni asemănător lui Isus, nu amestec cuvintele lui Isus cu cele ale lui Buda, nu urmez alte învăţături dictate de personalităţi extraordinare. Tu, Isuse, eşti unicul meu rege!

27/11

„A văzut şi o văduvă săracă punând acolo două monede mici”. (Lc 21,2)

Nimic nu scapă de sub privirea lui Isus. El vede lucrurile frumoase şi le aduce în atenţia prietenilor săi. O femeie săracă nu are nimic, dar are multe de transmis ca învăţătură pentru toţi. De data aceasta învăţăm cum trebuie să fie încrederea în Tatăl. Iar această încredere este adevărata bogăţie a omului!

28/11

„Dumnezeul cerurilor va face să se ridice o domnie care nu va fi distrusă”. (Dan 2,44)

Ne-am obişnuit să vedem împărăţiile cum apar şi dispar: niciun guvern nu ne mai inspiră încredere, pentru că niciunul nu este stabil. De stabilitate are parte numai cel care se sprijină pe stâncă, pe credinţa în Dumnezeul cel viu; doar cel care ascultă de poruncile lui. Va fi o împărăţie care nu va putea fi distrusă, iar aceasta e cea în care regele este Isus: vreau să fac imediat parte din ea, de aceea caut cuvântul său şi învăţătura sa.

29/11

„Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”. (Lc 21,19)

Viaţa noastră nu este cea care într-o zi se va sfârşi, ci aceea pe care Dumnezeu a gândit-o pentru a ne avea cu sine în veşnicie. Aceea este viaţa pe care ne străduim să o mântuim şi facem acest lucru rămânând fideli Fiului, ţinându-ne strâns de cuvântul său, hrănindu-ne cu pâine sa, primindu-l pe Duhul său. Vom fi luaţi în râs? Marginalizaţi? Ne vor împiedica să lucrăm? Vom întâmpina dificultăţi, dar vom face tot posibilul pentru a fi perseverenţi.

30/11

„Doamne, cine a crezut vestirii noastre?” (Rom 10,16)

„Nu toţi au ascultat de evanghelie”, spune apostolul. Într-adevăr, profetul a scris: „Doamne, cine a crezut vestirii noastre?” Noi îl avem ca model pe sfântul Andrei, care mai întâi l-a ascultat pe Ioan şi apoi pe Isus, şi după aceea a devenit vestitor al cuvântului de la care el însuşi a primit viaţă, bucurie şi întărire. El se roagă astăzi pentru întreaga Biserică din Orient şi din Occident, ca acestea să răspândească Cuvântul care-i mântuieşte pe oameni şi să înainteze tot mai mult spre unitate.