CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 nov 2020

NOIEMBRIE Calendar 2020

NOIEMBRIE 2020

1/11

„Răsplata voastră mare este în ceruri!” (Mt 5,12)

Isus le vorbeşte ucenicilor şi mulţimilor. I-a numit „fericiţi” pe cei care decid să fie săraci şi blânzi, precum şi pe cei care sunt persecutaţi pentru că vor să asculte de Dumnezeu. Când vor trebui să sufere pentru aceasta, nu vor trebui să fie trişti, ci să se bucure, pentru că „răsplata voastră mare este în ceruri”.

2/11

„Pe cel care vine la mine nu-l voi da afară”. (In 6,37)

Astăzi amintirea noastră se îndreaptă spre persoanele pe care le-am iubit şi le-am cunoscut, iar acum nu mai sunt printre noi. Amintiri frumoase, regrete, vreo suferinţă cu lacrimi. Însă noi avem în inimă cuvinte sfinte care ne ridică: sunt promisiunile lui Isus. Cine a trăit cu el nu trebuie să se teamă, nici pentru moartea care vine, nici după moartea celor dragi. El ţine cu sine pe cel care a fost al său.

3/11

„Fericit este acela care va sta la masă în împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc 14,15)

Cu adevărat este fericit cel care poate să se aşeze la masă şi să mănânce, bucurându-se de fraternitatea tuturor, şi mai ales de prietenia regelui. Însă este necesar să fie primită invitaţia şi să fie îmbrăcată haina sa! Nu te ruşina că eşti sărac sau păcătos; poţi să fii invitat: nu-ţi opri privirea asupra ta, priveşte-l pe el!

4/11

„Voi străluciţi ca nişte luminători în lume!” (Fil 2,15)

Pentru a fi cu Isus, să renunţăm la tot ceea ce lumea nu ştie să renunţe. Pentru aceasta suntem ca stelele care strălucesc în întunericul gros. Nu ne înspăimântă întunericul care ne înconjoară: ne bucură să putem da un pic de speranţă celui care nu are şi nu vede nimic frumos şi bun.

5/11

„Îi aducem cult lui Dumnezeu în Duh şi ne lăudăm în Cristos Isus”. (Fil 3,3)

Să ne lăudăm? Noi, oricât am fi de buni, suntem ca păstorul în stare să piardă oaia sau ca femeia care rătăceşte moneda sa preţioasă. Nu ne putem lăuda cu nimic. Dar cu Domnul nostru Isus sigur că mă laud: el este Domnul meu, el este prietenul meu, el este fratele meu. Chiar şi dacă aş fi numai toiagul sau măgăruşul său, mă laud, şi încă foarte mult!

6/11

„Fraţilor, fiţi imitatorii mei”. (Fil 3,17)

„Fiii veacului acestuia sunt mai înţelepţi decât fiii luminii”, spune Isus. Este aproape reproş pentru noi. Suntem mai puţin atenţi să-l imităm pe Dumnezeul nostru, mai puţin interesaţi de el şi de împărăţia sa. Sfântul Paul ne recomandă să ţinem sub ochi iubirea Dumnezeului nostru, adevărul gândurilor sale, frumuseţea adevărului său. Vom avea forţă pentru a rezista în faţa amăgirii acestei lumi.

7/11

„Toate le pot în cel care mă întăreşte”. (Fil 4,13)

Forţa n-o primim de la bani. Ne aminteşte aceasta Isus astăzi în evanghelie. Bogăţiile nu ne dau forţa pentru a iubi şi nici aceea pentru a ierta, nici aceea de a fi generoşi sau de a fi atenţi şi disponibili faţă de săraci. Această forţă, care este cea adevărată, care nu creează nici asupriţi, nici săraci, ne-o dăruieşte Isus. Cu el suntem mulţumiţi de toate, de puţin şi de mult, şi multul ne foloseşte pentru a-l ajuta pe cel care are puţin.

8/11

„Zece fecioare... au ieşit în întâmpinarea mirelui”. (Mt 25,1)

Isus ne vorbeşte iar despre împărăţia cerurilor. În ea nu toţi au deja o iubire matură, generoasă şi dezinteresată. Împărăţia este ca fecioarele care îl aşteaptă pe mire pentru a săr­bă­tori. Unele se pregătesc: au o iubire atentă la mirele care vine. Altele nu, se gândesc la propria comoditate. Acestea nu vor avea bucuria acelora. Aşa se explică de ce unii creştini sunt bucuroşi, alţii, în schimb, mereu trişti.

9/11

„Templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi, este sfânt”. (1Cor 3,17)

Astăzi este sărbătoarea bazilicii papei, catedrala din Roma. Este ocazie de a ne ruga pentru el şi pentru slujirea sa adusă întregii Biserici. Bazilica, deşi importantă, este numai un semn. În noi trebuie să se ascundă, pentru a se manifesta, prezenţa Domnului. Noi suntem templul lui Dumnezeu: în noi el poate să exprime iubirea sa milostivă şi sfântă!

10/11

„El s-a dat pe sine însuşi pentru noi”. (Tit 2,14)

„Suntem servitori inutili”, ne face Isus să spunem. Servitori mai puţin importanţi, pentru că numai Domnul nostru este important şi necesar. El este cel care s-a dat pe sine însuşi pentru noi: de la el primim mântuire şi eliberare de răutăţile pe care lumea ni le oferă şi cu care ne înşală, ba chiar făcându-ne să le considerăm bune.

11/11

„El ne-a mântuit prin baia renaşterii şi reînnoirii Duhului Sfânt”. (Tit 3,5)

Domnul Isus, pentru a ne mântui, nu priveşte dacă avem merite, ci este atent la inima sa, ca şi cum ar spune: „Voi, care sunteţi răi: vă arăt eu cum este bunătatea şi răbdarea lui Dumnezeu! Vă duc la el, pentru ca să vă acopere cu marea sa iubire!” Nu-i vom mulţumi, aşa cum i-a mulţumit samariteanul lepros când a fost vindecat?

12/11

„Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru!” (Lc 17,21)

De câte ori vorbeşte Isus despre împărăţia lui Dumnezeu! Erau obişnuiţi cu împărăţia lui Irod şi cu aceea a cezarilor din Roma, împărăţii tot mai oprimante. Unde va fi această nouă împărăţie, despre care vorbeşte Isus, împărăţie stranie, în care Dumnezeu este regele? Iată răspunsul: este în mijlocul vostru! Da, când noi ascultăm de Isus, se realizează între noi iubirea lui Dumnezeu; dispar invidiile şi lăcomiile, care ne ucid pe noi înşine şi pe alţii, şi devenim fraţi.

13/11

„Iubirea aceasta este: să trăim după legile lui”. (2In 1,6)

Sfântul Ioan vorbeşte despre a umbla în adevăr şi apoi despre a umbla în iubire. Iubirea şi adevărul sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii: una fără cealaltă nu stă în picioare. Iubirea, dacă nu este întemeiată în adevărul lui Isus, nu este iubire curată şi durabilă. Adevărul, dacă nu se manifestă iubind, nu este adevăr! Să umblăm în adevăr şi în iubire, cu bucurie!

14/11

„Când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8)

Frumoasă întrebare! Ba chiar neliniştitoare. De ce Isus nu se întreabă dacă va găsi iubire? „Iubire” este un cuvânt care poate să fie răstălmăcit şi să ascundă egoisme perverse. Numai iubirea care are rădăcinile în credinţă este iubire a Tatălui.

15/11

„Peste puţin ai fost credincios, te voi stabili peste multe”. (Mt 25,23)

Ce poate să fie puţinul pe care îl înţelege Isus? De fapt, era mare bogăţia talanţilor încredinţată servitorilor! Lucrurile de pe pământ valorează puţin. Însă dacă tu le tratezi cu fidelitate, adică fidelitate faţă de Domnul, atunci aduc rod. Şi el înţelege că îţi poate încredinţa îndatoriri delicate faţă de persoane, faţă de credincioşii săi, faţă de împărăţia sa.

16/11

„Credinţa ta te-a mântuit”. (Lc 18,42)

Era orb omul căruia îi este adresat acest cuvânt. A strigat cu umilinţă, dar şi cu libertate, credinţa sa în Isus. Era credinţa mişcată de dorinţa de a vedea, dar şi cea care l-a făcut să proclame identitatea Domnului, „Fiul lui David”, adică trimis al lui Dumnezeu. Pentru această credinţă Isus poate să declare că acel om este mântuit, adică nu se lasă condiţionat de cel care nu are credinţă, şi poate deci să-l urmeze.

17/11

„Pe cei pe care îi iubesc, eu îi dojenesc şi îi educ”. (Ap 3,19)

Am început să ascultăm Apocalipsul: pagini care ne ajută să citim istoria noastră cu o privire nouă. Ne fac atenţi la prezenţa lui Isus şi a adevărului său în noi. Ne lăsăm instruiţi de el, dar şi corectaţi, pentru că suntem mereu prea influenţaţi de moduri egoiste de a gândi, care refuză crucea, ruinându-ne pe noi înşine şi pe alţii.

18/11

„Moneda ta, stăpâne, a mai făcut cinci monede”. (Lc 19,18)

Cu bucurie şi emoţie, servitorul se prezintă la stăpânul său. Se va mulţumi? Desigur că stăpânul este mulţumit: nu pentru cele cinci monede, ci pentru că servitorul a fost mereu al său, fidel şi atent la dorinţa sa. Aşa vreau să fiu eu cu Isus: atent la el şi gata să fac ceea ce îi place lui!

19/11

„Dacă tu ai fi cunoscut în ziua aceasta calea spre pace!” (Lc 19,42)

Isus se adresează Ierusalimului, adică acelora care conduc destinele cetăţii. Ei vor pacea, aşa cum spune însuşi numele cetăţii, însă cred că o obţin eliminând unicul dar al Tatălui care ar putea să dea pacea în mod plenar. Eu te primesc, Isuse, în viaţa mea, chiar şi cu preţul de a fi batjocorit, cu preţul de a rămâne singur. Tu în mine nu vei înceta să fii un dar pentru toţi.

20/11

„Casa mea va fi casă de rugăciune”. (Lc 19,46)

Totul este denaturat de egoismul omului; chiar şi templul lui Dumnezeu devine templul mamonei! Mulţumesc, Isuse, că nu suporţi această denaturare şi o remediezi. Te costă viaţa, dar viaţa noastră este preţioasă pentru tine: tu vrei să ne mântuieşti de la înşelare.

21/11

„Dumnezeu nu este al celor morţi, ci al celor vii”. (Lc 20,38)

Mulţumesc, Doamne Isuse: cuvântul tău nu este numai convingător, ci este şi revelaţie. Tu ne revelezi iubirea Tatălui şi ne faci s-o gustăm. De la tine învăţăm că viaţa noastră este deja prezentă în inima lui Dumnezeu şi de acolo nimic şi nimeni n-o va face să dispară.

22/11

„Fiul Omului... se va aşeza pe tronul gloriei sale”. (Mt 25,31)

Îl contemplăm pe Isus aşezat pe tron. Acum el judecă, adică separă ceea ce este bun de ceea ce este otrăvitor şi înşelător. Cine trăieşte milostivirea, este bun, adică face să strălucească iubirea Tatălui. Cine nu deschide ochii spre cel lipsit, rămâne în întuneric şi nu poate vedea gloria lui Dumnezeu şi nu se poate bucura de ea. Isuse, eşti un rege extraordinar şi minunat!

23/11

„A văzut şi o văduvă săracă punând acolo două monede mici”. (Lc 21,2)

Cum reuşeşte Isus să vadă tot? Nu-i scapă chiar nimic! Şi nici nu-i scapă semnificaţia pe care o au gesturile în secretul inimilor şi în secretul inimii Tatălui. Două monede mici sunt nimic, însă mâinile le fac să devină dar, sunt binecuvântate şi sunt binecuvântare. Salutul pe care l-am primit astăzi de la o persoană neglijată de toţi are mare greutate în ochii lui Dumnezeu! Cine ştie ce răsplată va avea!

24/11

„Aruncă-ţi secera şi seceră”. (Ap 14,15)

Îngerii primesc rolul de a secera. Nu trebuie să mă neliniştesc. Eu nu voi primi niciodată acest rol. Eu sunt în mâinile lui Dumnezeu şi acolo rămân cu pace. Doar voi fi atent, aşa cum recomandă Isus astăzi, să nu mă agăţ de ceea ce este destinat să piară. Dacă îngerul aruncă secera, mă va găsi unit cu Isus!

25/11

„Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele”. (Lc 21,19)

Isus încheie astfel îndemnul la fidelitate în timpul persecuţiei. Când vom fi contrazişi, vom avea o ocazie unică şi puternică de a fi martori ai frumuseţii şi fidelităţii Domnului nostru: nu putem s-o pierdem. Mă pregătesc puternic în credinţă. Mă vei ajuta tu, Domnul meu Isus, să rămân unit cu tine, când voi fi combătut şi batjocorit din cauza numelui tău sfânt.

26/11

„Puterile cerurilor vor fi zguduite”. (Lc 21,26)

Cuvinte greu de înţeles. Vom găsi dezordine în mersul tuturor lucrurilor, în modurile de a gândi ale oamenilor şi în aspiraţiile lor. Atunci va fi momentul de a fi noi lumină pentru cel care este dezorientat şi sare pentru cel care nu are nicio bucurie de a trăi. Vom fi de ajutor tuturor, chiar şi celui care ne-a refuzat mereu, dacă vom fi uniţi cu Isus.

27/11

„Uitaţi-vă la smochin şi la toţi copacii”. (Lc 21,29)

Isus se bazează pe capacitatea noastră de observaţie. Aşa cum suntem în măsură să intuim anotimpurile în funcţie de aspectul pomilor, tot aşa ar trebui să fim în măsură să ne dăm seama, din dezastrele care se întâmplă în societate, că timpul de a da mărturie a sosit. Să nu ne plângem de rele, mai degrabă să le trăim ca oportunităţi pentru a ţine bine la vedere bunătatea credinţei noastre.

28/11

„Nu va mai fi noapte acolo”. (Ap 22,3)

Când vom fi cu Domnul şi vom asculta de el, nu vom mai trăi în întuneric şi în haos. Blestemul, de care suferim şi pe care-l purtăm atunci când stăm departe de el, nu ni-l vom mai aminti. Sunt îndreptat către Tatăl şi către Fiul său, mielul care s-a oferit pentru noi. Îl ţin ca unicul meu punct de referinţă. Viaţa mea va fi binecuvântare pentru mine şi pentru toţi.

29/11

„Nu cumva, venind pe neaşteptate, să vă găsească dormind!” (Mc 13,36)

Când unul este în comă, nu-şi dă seama de ceea ce se întâmplă în jur. Toţi pot să facă ceea ce vor cu el. Nu există numai coma funcţiilor fizice, există şi cea a vieţii spirituale. Este în comă spirituală cel care nu vede şi nu aude niciodată glasul Domnului: nu-i răspunde, nici nu se bucură de prezenţa sa. Astăzi, voi fi treaz?

30/11

„Părăsind îndată năvoadele, l-au urmat”. (Mt 4,20)

Sfântul Andrei, cu fratele său Simon, este văzut de Isus. Este angajat în muncă. Nu este unul care nu ştie ce să facă, un nepriceput. Îl aude pe Isus care-l cheamă. Ce să facă? Amândoi fraţii decid să părăsească munca lor şi îl urmează pe Isus. Viaţa lor îşi schimbă semnificaţia şi valoarea. Astăzi Andrei ne primeşte în bucuria ascultării cu care a răspuns.