CALENDARIO / Calendario Cinquepani RO

01 set 2025

SEPTEMBRIE Calendar 2025

SEPTEMBRIE 2025

1 / 9

„Îmbărbătaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte.” (1Tes 4,18)

Apostolul vorbeşte despre înviere, învierea noastră. Creştinii, în intenţia Sfântului Paul, nu trebuie să ignore cât de departe merge iubirea Tatălui şi harul lui Isus. Şi noi, după moarte, vom experimenta viaţa veşnică în plinătatea ei, adică viaţa iubirii lui Dumnezeu. Cu această cunoaştere, nu ne va fi teamă să murim, dimpotrivă... Vom aştepta momentul trecerii cu nerăbdare!

2 / 9

„Ai venit să ne distrugi?” (Lc 4,34)

Întrebare adresată lui Isus. Ne dăm seama imediat că este o blasfemie şi ştim de către cine a fost rostită. Isus înţelege acest lucru şi nu se răzbună pe acela care o rosteşte, ci pe acela care este, de fapt, responsabil de ea. Acestuia îi dă un ordin ferm: „Taci, ieşi afară!”. Ei se aflau în locul de rugăciune. Chiar şi acolo se strecoară duşmanul!

3 / 9

„Mulţimile îl căutau.” (Lc 4,42)

Isus s-a ascuns. În seara precedentă îi vindecase pe toţi bolnavii care fuseseră aduşi la el. Dis-de-dimineaţă se retrage să se roage. El şi Tatăl sunt una: de la Tatăl primeşte indicaţii şi energie pentru zilele sale. Îi iubeşte pe toţi. Da, însă de data aceasta nu le face pe plac. Tatăl i-a dezvăluit că misiunea lui nu este doar de a vindeca, ci şi de a proclama împărăţia sa pretutindeni.

4 / 9

„La cuvântul tău, voi arunca năvoadele.” (Lc 5,5)

Lui Petru i s-a părut lipsit de raţiune ordinul pe care l-a primit de la Isus. Cu toate acestea, persoana care i l-a dat era de încredere. Pentru a se supune, devine umil şi simplu, ca un copil. Această ascultare îi va schimba viaţa: îl va face să descopere şi mai profund cine este Isus pentru el şi pentru întreaga lume.

5 / 9

„El este mai înainte de toate.” (Col 1,17)

Sfântul Paul vrea să-l facă cunoscut pe Isus, pe care l-a întâlnit într-un mod uimitor pe drumul Damascului. Isus este foarte important, fiindcă Dumnezeu însuşi trăieşte în el, ba chiar este una cu el. Într-adevăr, nu este posibil să-l cunoaştem pe Dumnezeu decât întâlnindu-l pe el, pe Isus. Tot ceea ce a creat Dumnezeu poartă amprenta lui!

6 / 9

„V-a reconciliat prin moartea în trupul său de carne.” (Col 1,22)

Isus a văzut mizeria noastră: eram duşmani ai lui Dumnezeu, neascultători, moştenitori ai lui Adam. De ce a vrut să ne împace cu Dumnezeu? A fost mişcat de iubire. Şi cum a făcut-o? Şi-a oferit trupul său pentru a trezi în noi credinţa şi speranţa.

7 / 9

„Cine nu-şi poartă crucea [...] nu poate fi discipolul meu.” (Lc 14,27)

Isus vede o mare mulţime de oameni care vor să fie cu el. Dar ce anume îi mişcă pe toţi aceşti oameni? Este credinţa şi dragostea adevărată sau este dorinţa de a se bucura de o prosperitate născută din minuni? El îi ajută să reflecteze. Tot ceea ce se face cere reflecţie şi prudenţă: cel care vrea să construiască un turn face calcule pentru a vedea dacă depozitul său la bancă este suficient. Vrei să-l urmezi pe Isus? Poţi să o faci dacă eşti dispus să urci alături de el pe Calvar.

8 / 9

„Ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Mt 1,20)

Astăzi sărbătorim darul pe care Dumnezeu ni-l oferă: mama lui Isus. Pentru ca Fiul lui Dumnezeu să se nască ca un om adevărat, este necesară o femeie, o mamă. De aceea se naşte Maria. O iubim ca pe un dar al lui Dumnezeu, binecuvântată cu Cel Binecuvântat, purtătoare a Binecuvântării în lume. Duhul Sfânt lucrează în ea, umplând-o de har.

9 / 9

„Aţi fost înviaţi prin credinţa în puterea lui Dumnezeu.” (Col 2,12)

Sfântul Paul continuă: după ce ni-l prezintă pe Fiul lui Dumnezeu, încearcă să ne spună cine suntem noi, credincioşii în el. Noi suntem rodul puterii lui Dumnezeu. De aceea, vom avea grijă să nu ne lăsăm înşelaţi de filozofiile şi obiceiurile lumeşti: am face inutil darul Tatălui, adică Fiul său, sursa adevăratei vieţi.

10 / 9

„Răsplata voastră va fi mare.” (Lc 6,23)

Este răsplata pe care o vor primi cei care, din iubire faţă de Isus, au suferit insulte şi calomnii, nedreptate şi ură. Ce răsplată? Să posede împărăţia cerurilor! Ei vor fi purtători ai iubirii lui Dumnezeu în lume, care se va schimba datorită lor, va deveni un loc în care oamenii se vor iubi în sfârşit unii pe alţii.

11 / 9

„Toate să le faceţi în numele Domnului Isus.” (Col 3,17)

Numele Domnului Isus este prezenţa iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. El înseamnă „Dumnezeu mântuieşte”. Tot ceea ce facem, ne îndeamnă Sfântul Paul, să fie ca un dar al iubirii Tatălui pentru cei care au nevoie de iubirea divină.

12 / 9

„Poate un orb să conducă un alt orb?” (Lc 6,39)

Isus spune această parabolă după ce i-a îndemnat pe ai săi să iubească necondiţionat, să-i iubească chiar şi pe duşmani, să-i binecuvânteze chiar şi pe cei care îi blestemă, să fie milostivi. Cine nu trăieşte această iubire este un orb. Tu nu te lăsa călăuzit de el, dacă nu vrei să sfârşeşti rău. Te vei pregăti să fii un ajutor de încredere pentru ceilalţi practicând milostivirea.

13 / 9

„Omul bun scoate binele din tezaurul bun al inimii sale.” (Lc 6,45)

Fiecare copac îşi oferă fructele sale. Există şi fructe otrăvitoare, deci atenţie, semn că acel copac este rău! La fel şi oamenii. Cine este omul bun? Este cel care îţi oferă fructul cel bun, Isus. Tu eşti un om bun? Îl oferi pe Isus celor care se apropie de tine? Pentru a realiza asta, vom păstra cuvintele lui în inimile noastre.

14 / 9

„Oricine crede în el [...] să aibă viaţa veşnică.” (In 3,16)

A sărbători Sfânta Cruce a lui Isus, găsită la Ierusalim, înseamnă a regândi ce înseamnă moartea lui Isus ridicat pe acel instrument de tortură. El însuşi ne ajută: ne face să observăm ceea ce Dumnezeu îi oferise lui Moise pentru a-i salva de la moarte pe cârtitorii muşcaţi de şarpe. Dacă făceau actul de credinţă de a privi un şarpe de aramă aşezat pe un stâlp, erau vindecaţi. Aşadar, oricine crede în Isus ridicat pe cruce, aşa cum a făcut tâlharul, se va bucura de pace cu Dumnezeu.

15 / 9

„Iar o sabie va străpunge sufletul tău.” (Lc 2,35)

Maria stă la picioarele crucii Fiului ei. Aici îşi aminteşte de cuvintele pe care le-a păstrat mereu în tăcere: Simeon i le spusese atunci când ea, respectând legea, l-a dus împreună cu Iosif pe Prunc la templu, pentru a-l oferi lui Dumnezeu. Acum îl oferă din nou, iar această ofrandă o costă faptul de a muri împreună cu el. Acum sufletul ei, cu adevărat străpuns, este oferit Tatălui pentru mântuirea tuturor.

16 / 9

„Nu plânge!” (Lc 7,13)

Cum poate o femeie să nu plângă în faţa unicului său fiu care este fără viaţă? Dar Isus este hotărât, vocea lui nu tremură. El ştie că poate spune: „Acum sunt aici, este loc doar de bucurie în inima oamenilor, chiar şi în inima celor care au motive să plângă”. El spusese deja: „Fericiţi cei care plâng!”. Aceştia vor avea mângâiere de la Dumnezeu.

17 / 9

„Un prieten cu vameşii şi păcătoşii” (Lc 7,34)

Acestea sunt cuvinte rostite pentru a-l jigni pe Isus şi pentru a-i împiedica pe oameni să-l admire. Cu aceste cuvinte, însă, noi îi aducem cea mai frumoasă laudă. El aduce în lume milostivirea Tatălui pentru cei care suferă pentru păcatul lor. El este cu adevărat prietenul lor, un prieten care îi transformă în prieteni ai lui Dumnezeu.

18 / 9

„Ai grijă de tine!” (1Tim 4,16)

Sfântul Paul îl instruieşte pe unul dintre cei mai dragi discipoli ai săi, Timotei. Acesta este în primul rând un discipol al lui Isus şi, prin urmare, cuvintele Învăţătorului divin i se aplică şi lui. Isus le-a recomandat adesea discipolilor săi să fie vigilenţi, să fie atenţi la propriile sentimente şi acţiuni, aşa încât să fie o mărturie despre el, făcând ca frumuseţea iubirii Tatălui să fie cunoscută şi savurată.

19 / 9

„Cei doisprezece erau cu el.” (Lc 8,1)

Sfântul Luca ne arată cum se desfăşoară zilele lui Isus. El este mereu în drum spre oameni, acolo unde aceştia trăiesc, dar nu este niciodată singur. Este însoţit de cei doisprezece, care învaţă să trăiască bucuria veştii bune. Îl însoţesc şi câteva femei, atente să-l slujească atât pe el, cât şi pe cei care îl însoţesc.

20 / 9

„Ascultând cuvântul..., îl păstrează.” (Lc 8,15)

Isus spune parabola pe care o numim „a semănătorului”. Seminţele cad peste tot, dar nu peste tot dau roade. La fel se întâmplă şi cu cuvântul. El rodeşte în viaţa celui care îl păzeşte. Cu siguranţă, vă amintiţi de Maria, mama care păstra totul, cuvinte şi fapte, în inima ei. Chiar şi faptele sunt cuvântul lui Dumnezeu pentru inima noastră.

21 / 9

„Stăpânul l-a lăudat pe administratorul nedrept pentru că a lucrat cu înţelepciune.” (Lc 16,8)

Isus ar vrea ca şi eu să fiu iscusit. Ştiu că voi pleca din această lume: mă voi asigura că în cealaltă lume vor fi cei care mă vor vorbi de bine şi mă vor primi cu drag. Cum voi face acest lucru? Îi voi avantaja pe săracii iubiţi de Dumnezeu, care vor fi cu siguranţă primiţi în paradis. Voi avea recomandare din partea lor!

22 / 9

„Nimeni, după ce a aprins o candelă, nu o ascunde.” (Lc 8,16)

Isus a pus în noi lumina cuvântului său şi a vieţii sale. Nu ne va mai ascunde niciodată! Cuvântul său din noi va da lumină multora, îi va ajuta pe mulţi să găsească drumul spre Mântuitorul. De aceea, să fim atenţi la fiecare cuvânt al său, pentru ca acesta să rămână aprins în noi.

23 / 9

„Mama ta şi fraţii tăi stau afară şi vor să te vadă.” (Lc 8,20)

Sunt afară. Vor ca Isus să iasă afară pentru a fi cu ei... Însă i-ar împiedica misiunea. Ei nu sunt aici pentru a învăţa de la Isus, ci pentru a cere ceva de la el. Isus nu vrea decât să asculte de Tatăl. Oare eu voi reuşi să împlinesc doar voinţa Tatălui nostru?

24 / 9

„I-a trimis să predice împărăţia lui Dumnezeu şi să-i vindece pe cei bolnavi.” (Lc 9,2)

Cei doisprezece! Ei au primit de la cuvântul lui Isus putere şi autoritate asupra demonilor şi a bolilor, asupra a tot ceea ce îi chinuie pe oameni. Domnul îi trimite acum să exercite această putere şi autoritate. Ei nu vor lua nimic cu ei, doar încrederea în cel care îi trimite.

25 / 9

„Reclădiţi casa mea!” (Ag 1,8)

Să-l ascultăm pe profetul Aggeu, unul dintre cei doisprezece profeţi minori. Mulţi israeliţi s-au întors din ţara în care au fost deportaţi. Îşi reconstruiesc casele, dar lipseşte casa Domnului, locul care le aminteşte de prezenţa sa, care îi invită să-l laude, să-l binecuvânteze şi să-l asculte. Ea este necesară pentru adevărata bunăstare a poporului, căci Domnul este cel care îi mântuieşte!

26 / 9

„Dar voi cine spuneţi că sunt?” (Lc 9,20)

Isus se roagă într-un loc singuratic. Discipolii i-au răspuns deja la întrebare. Acum sunt chemaţi să-şi declare credinţa. Doar Petru răspunde: „Cristosul lui Dumnezeu!”. Dar Isus le porunceşte să nu spună nimănui. Fiindcă niciunul dintre ei nu ştie ce înseamnă „Cristosul lui Dumnezeu”. Acum le explică, anunţând propria patimă şi moarte, apoi învierea. Oricine crede că el este Cristosul îl va urma pe drumul crucii.

27 / 9

„Toţi erau uluiţi de măreţia lui Dumnezeu.” (Lc 9,43)

Uimirea lor este imediat atenuată după ce Isus îşi anunţă propria pătimire. A fi cu Isus nu este o modă care să placă lumii. Nu este o distracţie, ci înseamnă să fii gata să-ţi dai viaţa din iubire.

28 / 9

„Tu însă suferi.” (Lc 16,25)

Acesta este răspunsul pe care Isus îl pune în gura lui Abraham, în parabola pe care o spune fariseilor, după ce a vorbit despre bogaţi şi adulteri. Bogatul, incapabil să-l vadă pe cel sărac, nu va avea un viitor fericit. Există un „după” moarte şi pentru el, iar pentru el acel „după” va fi „în chinuri”. În viaţa sa, bogatul nu a dat loc iubirii. Nu s-a pregătit în aşa fel încât să o primească.

29 / 9

„Vei vedea lucruri mai mari decât acestea!” (In 1,50)

Lui Natanael, Isus îi face o descoperire: îngerii lui Dumnezeu se vor înălţa şi se vor coborî deasupra lui. Îngerii îl vor sluji, iar el va uni cerul cu pământul, Dumnezeu cu omul. Să vezi acest lucru este o minune mai mare decât orice miracol. Oricine ajunge să-l cunoască pe Isus în acest fel va avea viaţă veşnică, adică divină.

30 / 9

„Însă nu l-au primit.” (Lc 9,53)

Samaritenii nu-i ajută pe cei care merg la Ierusalim. Isus nu renunţă la călătoria sa. El înaintează şi pentru mântuirea lor şi ne arată cum să-i iubim pe duşmani, care învaţă să iubească atunci când sunt iubiţi. Samaritenii încep să-l cunoască, iar după Rusalii vor fi printre primii care vor crede în el.